Toate porturile din Constanța au fost din nou închise din cauza vântului puternic

Toate porturile din Constanța au fost din nou închise din cauza vântului puternic
Publicat: 28/12/2014, 20:50

Măsura a fost luată duminică, în jurul orei 20.00.

Manevrele navelor au fost suspendate, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în toate porturile constănțene, din cauza vântului puternic, ce sufla la rafală cu viteze de 70 – 80 km/h. Potrivit autorităților portuare, operațiunile fuseseră sistate în porturi, rând pe rând, începând cu Mangalia și Constanța Sud – fluvial, deoarece vântul sufla cu viteze de 60 – 70 km/h la țărm, iar în larg atingea și depăși 80 km/h. Activitatea a fost apoi oprită și în porturile Constanța Nord și Midia.

Tot din cauza vântului puternic, a fost restricționată și deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanța Sud – fluvial.

Sâmbătă seară, porturile Constanța Nord, Constanța Sud și Mangalia au fost redeschise, după ce, în cursul dimineții, fuseseră închise din cauza vântului puternic, care sufla cu viteze de 70 – 80 km/h. Portul Midia a rămas în continuare închis.

De asemenea, a fost redeschis traficul și pe Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...