Toate porturile din Constanța au fost închise din cauza vântului puternic

Publicat: 25 01. 2014, 09:48
Actualizat: 12 06. 2018, 14:01

Manevrele navelor au fost suspendate, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în toate porturile constănțene, din cauza vântului puternic, ce suflă la rafală cu viteze de 70 – 80 km/h, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit autorităților portuare, operațiunile au fost sistate în porturi, rând pe rând, începând cu Mangalia și Constanța Sud – fluvial, deoarece vântul suflă cu viteze de 60 – 70 km/h la țărm, iar în larg poate atinge și depăși 80 km/h.

Activitatea a fost apoi oprită în portul Constanța Nord, iar ultimul port închis a fost Midia, în jurul orei 04.10.

Tot din cauza vântului puternic a fost restricționată și deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către portul Constanța Sud – fluvial.

În această situație, pentru siguranță, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă. Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-și întărească legăturile cu țărmul, să asigure om de veghe și trebuie să stea în permanență cu semnalele luminoase și sonore în funcțiune.

Bucureștiul și zece județe din sudul țării sunt, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol, alte 16 județe fiind avertizate cu cod galben.

Județele Constanța, Tulcea, Galați, Vaslui, Bacău, Vrancea, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Argeș, Covasna, Brașov, Sibiu, Hunedoara și Caraș-Severin sunt, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.