Prima pagină » Știri » Tocurile înalte îmbunătățesc viața sexuală

Tocurile înalte îmbunătățesc viața sexuală

Femeile care poartă încălțăminte cu tocuri înalte au mai multe șanse de a-și îmbunătăți musculatura pelviană și, implicit, viața sexuală, potrivit unui studiu publicat în European Urology și preluat de BBC.

Femeile care poartă încălțăminte cu tocuri înalte au mai multe șanse de a-și îmbunătăți musculatura pelviană și, implicit, viața sexuală, potrivit unui studiu publicat în European Urology și preluat de BBC.

Un specialist în urologie italian, profesorul Maria Cerruto, spune că pantofii cu toc înalt – dar nu cel de tip stiletto – îmbunătățesc musculatura pelviană și nu sunt atât de nocivi pentru sănătatea femeilor așa cum susțin unii specialiști.

Pantofii cu toc au fost asociați, în urma unor studii diverse, cu o serie largă de probleme – de la bătături la schizofrenie.

La studiul realizat de Cerruto au participat 66 de femei cu vârsta sub 50 de ani.

Rezultatele studiului au demonstrat că femeile care își țin călcâiul la un unghi de 15 grade față de sol – echivalentul a 5 centimetri – au o poziție a mușchilor la fel de bună ca femeile care poartă pantofi cu talpă plată. În cazul ambelor categorii de femei, mușchii sunt mai relaxați în timpul mersului, pentru că au o poziție naturală, putând să de tonifice și să se contracte mai ușor.

Mușchii pelvieni sunt o componentă esențială a corpului feminin. Aceștia servesc nu numai în timpul actului sexual, dar și ca suport fizic pentru organele din regiune, printre care se numără vezica, intestinele și uterul.

Mușchii își pierd din elasticitate după naștere și pe măsură ce femeia înaintează în vârstă. Specialiștii recomandă niște exerciții fizice speciale pentru întărirea acestora și, implicit, îmbunătățirea vieții sexuale, dar Cerruto speră că acestea nu vor mai fi necesare dacă femeile poartă tocuri.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Â