Premierul ungar Viktor Orbán și euoparlamentarul Laszlo Tokes au răspuns, sâmbătă, la finalul dezbaterii de la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tușnad, la mai multe întrebări din partea jurnaliștilor, între care și una privind înființarea în Transilvania a unei universități de medicină și farmacie în limba maghiară și a unui spital privat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Europarlamentarul FIDESZ a afirmat că, în urmă cu 25 de ani, unul dintre obiectivele politicienilor maghiari din Transilvania a fost înființarea unei universități de stat cu predare în limba maghiară, care însă nu s-a realizat, el punând eșecul pe seama „politicii pașilor mici” a UDMR.
„Am cam uitat de această revendicare a noastră. Nici până în ziua de astăzi nu avem o universiate cu predare în limba maghiară și noi acum, după 25 de ani lăsați în urma noastră, am fi mulțumiți măcar dacă am avea ceva facilități în acest sens și, uite, am coborât foarte mult cu doleanțele, cu revendicările noastre. Am fi foarte mulțiumiți dacă am putea fi prezenți cu drepturi depline la UMF Târgu Mureș, pentru că, nu uitați, această universitate a fost luată de la noi, universitatea a fost desființată. Deci, iată compromisurile, oportunismul, politica pașilor mici. E greșită, a eșuat, pentru că, vedeți, coborâm cu prețul. UDMR vinde ieftin găina, nu-i așa? Evident, dacă pui un preț scăzut, atunci vinzi toate găinile, dar nu poți să cobori cu prețul la nesfârșit”, a spus Tokes.
La rândul său, șeful Guvernului de la Budapesta a spus că educația medicală trebuie plasată în contexul politicii naționale, precizând că regulamentele UE nu interzic, ci chiar sprijină colaborarea, inclusiv în domeniul învățământului medical.
El a spus, glumind, că în urmă cu două zile, când a sosit la Băile Tușnad, „toată lumea știa ce a decis Guvernul ungar – aici spital, acolo spital” și că, dacă nu este atent, „încep să sape fundațiile”.
Viktor Orbán a subliniat că problema învățământului medical din Ardeal trebuie abordată „din altă direcție, din punctul de vedere al unor servicii de sănătate complexe maghiare intracarpatice”.
„Trebuie dedus dintr-o politică coerentă la nivel național și, sigur, Târgu Mureș nu poate lipsi din această poveste. În învățământul medical din Ardeal, Târgu Mureș este căminul. Vom crea condițiile, dar nu este suficient că politicienii ardeleni vor, nu ajunge că Guvernul ungar vrea, cei interesați trebuie să vrea. Între 2014 și 2018, acasă în Ungaria, scopul nostru este să avem un sistem cetățenesc pentru unificarea națiunii, iar după crearea cadrului juridic și viața cotidiană trebuie să realizeze unificarea națională”, a spus șeful Executivului de la Budapesta.
Întrebat „când se va obține autonomia Ținutului Secuiesc”, europralamentarul Laszlo Tokes a criticat din nou „politica eșuată”, a pașilor mărunți a UDMR.
„Hunor Kelemen nu-l văd, am auzit ca aseară era pe aici. La anumite întrebări ar fi mai în măsură să răspundă el. Asta este problema autonomiei, dacă cerem mult, dacă avem revendicări pe măsură, evident că ceea ce ni se dă va fi mai mult, ceea ce putem obține va fi pe măsură. Dar dacă nu revendicăm sau cerem lucruri mărunte, atunci nici măcar lucrurile acelea mărunte nu ni se vor da”, a spus europarlamentarul.
Tokes a afirmat că din „noua situație” care s-a creat în Europa, „periculoasă din punct de vedere geopolitic”, trebuie să se obțină „maximum posibil”, inclusiv în ceea ce privește autonomia.
„Sperăm, cu ajutorul Celui de Sus, că vom putea întoarce această situație nouă geopolitică într-un fel care ne va fi benefic. Deci, trebuie ca din această situație grea, dificilă, să obținem maximum posibil, inclusiv în ceea ce privește autonomia. Niciodată să nu aplecăm urechile la cei care spun «hai, lasă, că niciodată nu vom avea autonomie, ce ne trebuie nouă autonomie?» Avem un Consiliu al Autonomiei care face eforturi, împreună cu Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, să elaboreze documente, să formuleze revendicări și, mulțumită acestor persoane, între revendicăile noastre, autonomia Ținutului Secuiesc a urcat pe lista priorităților în Europa”, a afirmat Tokes.
La rândul său, Viktor Orban, întrebat despre garantarea folosirii simbolurilor naționale ale maghiarilor, i-a sfătuit pe aceștia să le folosească „cât mai des”, întrucât „cheia” reușitei este „perseverența”.
„În privinta simbolurilor, în jurul acestora sunt lupte, peste tot în Europa au fost, iar cheia este perseverența. Cât timp simbolurile noastre sunt amenințate, interzise, dacă noi, totuși, le folosim, cât mai mulți, cu atât mai mult poziția noastră va învinge. Deci, aici opoziția populară, perseverența, personificarea cauzei ne vor ajuta, nu anunțarea unei politici naționale. Nu este sarcina Guvernului ungar, eu cred că noi în Ungaria și ungurii de aici au puterea, perseverența, pentru impunerea acestei evoluții”, a spus Orbán.
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, și-a început alocuțiunea în cadrul dezbaterii de sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad, spunând că se bucură că a ajuns la „Tusványos”, să vadă „atâtea fețe cunoscute și steagurile secuiești” aflate în mâinile a zeci de persoane.