Prima pagină » Știri » Tokes: M-a dezamăgit intervenția lui Băsescu, nu eram obișnuiți cu astfel de apucături

Tokes: M-a dezamăgit intervenția lui Băsescu, nu eram obișnuiți cu astfel de apucături

Tokes: M-a dezamăgit intervenția lui Băsescu, nu eram obișnuiți cu astfel de apucături
Europarlamentarul Laszlo Tokes se declară "dezamăgit" de declarațiile președintelui Traian Băsescu despre Ungaria, spunând că maghiarii nu erau obișnuiți "cu astfel de apucături" din partea șefului statului și că a avut impresia că acesta are cea mai mare empatie față de problemele etniei.

Europarlamentarul Laszlo Tokes se declară „dezamăgit” de declarațiile președintelui Traian Băsescu despre Ungaria, spunând că maghiarii nu erau obișnuiți „cu astfel de apucături” din partea șefului statului și că a avut impresia că acesta are cea mai mare empatie față de problemele etniei.

Laszlo Tokes a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că a avut impresia că Traian Băsescu are cea mai mai mare empatie față de problema maghiarilor, în special față de cea a secuilor din Transilvania, dintre politicienii români.

„Nu este nimic deosebit în ceea ce privește retorica antimaghiară în sine, dar este deosebit că aceasta vine de la șeful statului. Nu eram obișnuiți cu astfel de apucături din partea președintelui Traian Băsescu, ba chiar din contră, am avut impresia că este conducătorul de prim rang român care are cea mai mare empatie față de problema maghiarilor, în mod deosebit față de cea a secuilor din Transilvania. M-a dezamăgit intervenția lui Traian Băsescu, întotdeauna am avut suspiciunea că sunt prejudecăți negative față de unguri din partea politicienilor români. La urma urmei, fiecare își va arăta adevărata față către unguri. Am sperat să mă înșel în cazul domnului Băsescu, deoarece am crezut că atitudinea lui politică și umană are și credibilitate față de ceilalți politicieni români de rând, dar și de data aceasta a trebuit să ne înșelăm. Domnul Băsescu a făcut un deserviciu foarte grav pentru cauza maghiarilor deoarece a întărit prejudecățile înrădăcinate”, a spus Tokes.

Acesta consideră că scandalul legat de retorica antimaghiară din România „se petrece conform unui scenariu”.

„Cred că înainte de a rosti cuvântarea mea de la Universitatea de Vară de la Tușnad, au tranșat unii planul acestei diversiuni mediatice și m-au ales, din nefericire, pe mine și pe liderul Jobbik, Vona Gabor, cu care au încercat să ne combine. De data asta l-au cruțat pe premierul Viktor Orban. Este ceva jalnic că se procedează în așa fel într-o țară UE. Chiar și orbul vede că acest șir de atacuri împotriva mea nu a avut nicio bază, nu am spus nimic din ce nu am spus înainte de nenumărate ori. Chiar și secuii au vorbit de un protectorat asupra Transilvaniei”, a afirmat Tokes Laszlo.

Laszlo Tokes participă, luni seară, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca, la spectacolul de deschidere a manifestării „Zilele Culturale Maghiare”, alături de președintele UDMR, Kelemen Hunor, prefectul Clujului, Ioan Gheorghe Vușcan, președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, președintele UDMR Cluj, deputatul Mate Andras, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Magdo Janos.

Președintele Traian Băsescu declara, în urmă cu o săptămână, la Izvoru Mureșului (Harghita), că 2013 e ultimul an în care politicienii ungari au putut să se plimbe atât de relaxat în România, el avertizând că statul român „își va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”.

Vorbind despre principiul general al tratamentului minorităților în România, Traian Băsescu a afirmat: „Niciun prag constituțional nu poate fi nici luat în discuție, nici depășit. Poate să se perinde prin Harghita și Covasna toată protipendada politicienilor maghiari. Cred că e ultimul an în care au putut să o facă atât de relaxat”.

Șeful statului român a susținut că politicienii maghiari care au venit în Harghita și Covasna au depășit limita decenței.

El a susținut că Ungaria a devenit „în momentul de față un focar de instabilitate din punct de vedere al tratării minorităților în regiune, nu în România, în regiune”, adăugând că politica Budapestei a început să creeze „dificultăți”.

„România își va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei”, a spus Băsescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani