Tomac, despre nominalizarea comisarului european: Viorica Dăncilă nu înțelege cutumele diplomatice
Eugen Tomac a declarat, miercuri, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că este o sfidare din partea Vioricăi Dăncilă să facă încă o nominalizare, a lui Victor Negrescu, după ce a fost demisă și se pregătește să părăsească Palatul Victoria.
„A greșit fundamental premierul demis Viorica Dăncilă când a propus un comisar vulnerabil. I s-a spus din prima clipă că nu este indicat să vină cu propunerea Rovana Plumb, a ignorat, a crezut că poate insista și nu o poate opri nimeni în această nominalizare. Dar s-a văzut, totuși, că la Bruxelles există mecanisme prin care, în mod inteligent, ți se trimite înapoi candidatul. Când ești demis și mai sunt câteva ore până la despărțirea de Palatul Victoria este o sfidare să faci această nominalizare (a lui Victor Negrescu-n.r.), în condițiile în care președintele CE a spus că așteaptă învestirea noului Guvern sau închiderea crizei politice de la București pentru a avea un corespondent legitim cu care să discute despre nominalizare. Încercarea Vioricăi Dăncilă de marți arată că nu înțelege absolut deloc cutumele diplomatice”, a spus Tomac.
Potrivit acestuia, este frustrant ca la Bruxelles sau Strasbourg să primească întrebări de genul „ce se întâmplă cu voi, România, de nu sunteți în stare să trimiteți o persoană care să nu ridice semne de întrebare?”.
„A fost greu să dăm explicații la situația absolut ridicolă în care ne-a pus Guvernul în ultimele luni și aici arată limitele evidente ale Vioricăi Dăncilă în a înțelege lucruri care țin de uzanțele diplomatice. Degeaba a stat 9 ani la Bruxelles dacă nu a înțeles atâta lucru că atunci când Juncker spune că nu îl vrea pe Cioloș nu a fost Cioloș. Nu este atât de vinovată Plumb că a încercat, cât este vinovată Dăncilă pentru cele trei încercări nereușite. Este o situație extrem de complicată pentru noi și asemenea chestiuni produc efecte pe termen mediu și lung și arată că, în statul român, pe teme ce țin de interesele României nu există o minimă coordonare, ci fiecare face de capul lui ce îi trece prin minte”, a subliniat liderul PMP.
Tomac speră că, luni, după învestire, Guvernul condus de Ludovic Orban să facă o propunere pe care să o agreeze Ursula von der Leyen pentru a nu pune România într-o situație delicată.