Tomac reproșează guvernanților că nu au aprins o lumânare în memoria românilor omorâți la Moscova
„În timp ce în țările baltice astăzi este zi de doliu și cetățenii Estoniei, Letoniei și Lituaniei își comemorează victimele represiunilor staliniste, în România nimeni nu a aprins măcar o lumânare în memoria a sute de mii de cetățeni români nevinovați, omorâți după anexarea teritoriilor românești în urma Pactului Ribbentrop – Molotov. Nici Președintele, nici reprezentanții Guvernului sau ai Parlamentului. Nu putem construi un viitor sănătos dacă uităm prea ușor cele mai tragice clipe din istoria deloc îndepărtată a națiunii nostre. Și nu vorbim doar despre teritoriul românesc de la est de Prut, este o chestiune ce ține de demnitatea statului român. Rusia ne sfidează și îi umilește din nou pe români, iar România, prin decidenții săi de astăzi, a luat poziția înțeleptului care nu vede și nu aude!”, a scris Eugen Tomac, vineri, pe Facebook.
Europarlamentarul PMP a adăugat că prezența ministrul Apărării rus vineri la Chișinău, pentru a serba „eliberarea” Basarabiei, este o sfidare la adresa României.
„Acum 80 de ani, la Moscova, se semna Pactul Ribbentrop-Molotov, o înțelegere între naziști și sovietici îndreptată împotriva României, țărilor Baltice și a Poloniei. Abia astăzi, la 80 de ani de la semnarea acestei înțelegeri criminale, Kremlinul a recunoscut oficial și a prezentat documentul care demonstrează complicitatea lui Stalin la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial prin această înțelegere cu Hitler. În plus, într-un gest sfidător la adresa României, ministrul Apărării din Federația Rusă, Serghei Șoigu, se va afla astăzi la Chișinău pentru a serba > Basarabiei”, a adăugat Tomac.
Liderul PMP a mai spus „Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți românii nevinovați care au murit în lagărele sovietice pentru demnitatea poporului român!”.