Tomberoane subterane pentru colectare selectivă, inaugurate sâmbătă în Sectorul 3
Patru puncte de colectare selectivă cu tomberoane subterane au fost inaugurate sâmbătă în Sectorul 3 din Capitală, înlocuind vechile containere de la scările blocurilor, primarul Robert Negoiță propunând-și să introducă noul sistem în tot sectorul în decurs de un an.
Primăria Sectorului 3, în parteneriat cu Rosal, a implementat, sâmbătă, în premieră în București, sistemul subteran de colectare selectivă, potrivit unui comunicat al instituției.
„Aceste pubele noi de colectare a deșeurilor rezolvă toate problemele pe care containerele vechi le creaseră. Mă refer la împrăștierea gunoiului, degradarea deșeurilor biologice, dar și aspectul inestetic. Ne dorim ca în decurs de un an sa înlocuim toate containerele vechi cu pubele noi”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.
Directorul Rosal Bogdan Niculescu a precizat pentru MEDIAFAX că au fost înlocuite vechile containere de la trei scări ale unui bloc de pe Aleea Barajul Dunării, iar un alt punct de colectare cu containere subterane a fost amenajat pe Strada Murgeni. În fiecare punct au fost amplasate câte patru containere, pentru deșeurile reciclabile și pentru cele menajere, pe o platformă care este coborâtă în subteran și ridicată la suprafață printr-un sistem acționat de mașina care transportă gunoiul.
Prin înlocuirea vechilor containere de la scările de bloc cu cele subterane, s-au creat și noi locuri de parcare, a mai arătat Niculescu.
Acesta a mai spus că au fost identificate 380 de locuri în Sectorul 3 unde ar putea fi implementat acest sistem.
Reprezentanții primăriei au mai arătat că aceste containere subterane nu permit împrăștierea gunoiului de către oameni sau animale, răspândirea mirosurilor neplăcute și, în plus, sunt protejate de intemperii și de riscul incendierii, reducându-se costurile de mentenanță.