Tonel Pop, uimit de plicul în care trebuia să fie CD-ul cu apelul Alexandrei la 112: „Eu mă gândesc cine a pus…”
Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a studiat timp de mai multe ore dosarul Alexandrei Măceșanu, el declarând că atunci când a vrut să asculte înregistrarea la 112 din momentul când a sunat Alexandra, a aflat că plicul este gol, deși fusese sigilat.
„Am stat foarte mult pentru și pentru faptul că circa trei ore au căutat în dosar sau în alte părți CD-ul cu înregistrarea de la 112. Plicul unde trebuia să fie era sigilat, era atașat la dosar, dar era gol. După trei ore și ceva au găsit CD-ul. Nu știu dacă este cel original nu cred că este cel original. Din ceea ce am ascultat acolo, se pare că situația este total alta decât cea care a fost relatată și scoasă în evidență în presă. Nu o să vă pot spune exact despre ce e vorba dar pot să vă spun că transcriptul nu coincide cu înregistrarea în puncte esențiale, vitale. Nici nu sunt redate cum s-a ieșit în presă cu tot ceea ce este acolo. Deci lucrurile sunt foarte „, a spus Tonel Pop.
Acesta spune că se gândește dacă nu există o situație care poate releva o problemă penală, dat fiind faptul că cineva a pus un ploc gol, sigilat, la dosarul Alexandrei Măceșanu.
„Relevă o altă situație de fapt și alte cu incidente infracționale, inclusiv de acoperire a polițiștilor și a celor care au avut ancheta inițială. Și eu mă gândesc cine a pus un plic sigilat și gol la dosar”, a mai spus Tonel Pop.
Avocatul a precizat că dosarul este oricum incomplet, deoarece lipsesc detaliile privind probele de la lizieră, planșe foto și imagini video.