TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante ȘTIRI ale zilei de marți, 18 iunie, pe GÂNDUL.INFO
Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.
ȘTIRILE ZILEI de marți, 18 iunie:
1. Știrea dimineții vine din politică, mai precis din Parlament unde referendumul lui Băsescu a fost respins la un vot diferență. PSD a votat pentru referendum, iar PNL împotrivă.
2. După vot a început dihonia în alianță.
3. Între timp, premierul Victor Ponta l-a primit la Palatul Victoria pe directorul Central Intelligence Agency, John O. Brennan, aflat în prima sa vizită la București de la preluarea mandatului. Acesta a revenit în România după aproape 14 ani, la acel moment fiind șeful staffului lui George Tenet, directorul CIA din timpul administrației Clinton.
După-amiază, șeful CIA a fost primit și de președintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.
4. N-a fost singura întâlnire pe agenda șefului statului. În cursul zilei, s-a văzut cu reprezentantele unui club al femeilor de afaceri. Traian Băsescu a intrat ad-hoc în susținerea cauzei antiobezitate în România, prin puterea exemplului. „La 61 de ani, n-am nici urmă de burtă. Uite!”, s-a entuziasmat președintele, ridicându-se chiar de pe scaun, cu mâna netezindu-și cămașa, pentru a exemplifica. „Nu mănânc adus cu avioanele, ci din piață”, și-a pus președintele pe tapet secretul siluetei pe care o consideră perfectă, în fața juriului exclusiv feminin.
Mai mult, preocupat de riscul de scădere demografică pe fondul natalității din ultimii ani, președintele Traian Băsescu a făcut public, printre altele, îndemnul adresat propriilor fiice de a face copii. „Mă uit cât am muncit cu fetele mele, măritate-nemăritate, «Faceți, fetelor, un copil, că până la urmă este un act patriotic». Mă rog, cu asta mică am reușit până la urmă, cu cea mare nu reușesc”.
5. Ziua se încheie cu Adi Minune, care a fost implicat într-un accident rutier, în Dorobanți. Manelistul, aflat la volanul Ferrari-ului său de 180.000 de euro, s-a ciocnit cu un Citroen.
ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO