Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editoriigândulvă propunTOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.
1. Una dintre cele mai importante știri ale zile a fost anunțul Curții Constituționale a României, care a identificat nu mai puțin de 26 de articole neconstituționale în noul proiect al legii fundamentale. Președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a precizat că magistrații au făcut o serie de recomandări de care parlamentarii să țină seamă. În caz contrar, „se riscă să apară o Constituție defectă”. „Sper că vorbim între oameni civilizați, cu mintea la purtător”, a mai spus Zegrean.
2. Criza din USL a ajuns în ziua a zecea. Liberalii s-au întâlnit pentru a decide condițiile de negociere cu PSD, după ce, în ultimele zile, liderii liberali Crin Antonescu și Klaus Iohannis au transmis mesaje ultimative premierului să aleagă între PNL și PC. Întâlnirea decisivă din USL va avea loc luni, când Victor Ponta a anunțat că se va întâlni cu Crin Antonescu.
3. Vestea bună a zilei de duminică a venit din sport. Simona Halep a câștigat turneul de la Doha și a avansat o poziție în clasamentul mondial WTA, ajungând pe locul 9.
4. Americanii au început pregătirile pentru a trimite scutul antirachetă la Deveselu. Specialiștii militari americani au început demontarea sistemului terestru Aegis din baza companiei Lockheed Martin situată în statul New Jersey pentru a transporta instalația la baza Deveselu din România, unde vor fi staționate elemente ale sistemului antibalistic al NATO.
5. Au apărut noi detalii în povestea dispariției și regăsirii Iuliei Ionescu, eleva de la Sf. Sava, care a plecat de acasă. Fata le-a declarat anchetatorilor că a stat la o mânăstire din județul Suceava.
ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO