TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de joi, 8 mai

Publicat: 08 05. 2014, 22:56
Actualizat: 09 08. 2014, 14:46

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Traian Băsescu continuă atacurile la adresa premierului Victor Ponta, declarând că acesta „și-a lăsat soția însărcinată în șase luni să se căsătorească cu fiica unui mai-mare din PSD”. Președintele s-a declarat „îngrijorat” că actualul premier ar putea câștiga președinția României în noiembrie, și îl acuză de „duplicitate” și „subordonare față de moguli”.

2. Gândul a lansat o nouă campanie în care urmărește procesul prin care, în perioada comunistă, șașii din România au fost vânduți pentru milioane de mărci, bani care au intrat în conturile Securității. Aici și aici puteți citi primele două povești.

3. Între liberali și social-democrați a explodat scandalul „Duba”, după ce Crin Antonescu a susținut că premierul Ponta l-a amenințat cu pușcăria pe deputatul PNL, George Scutaru. „Vezi că poate te luăm noi cu duba”, este afirmația care a inflamat cele două tabere și care a fost relatată pentru gândul de Scutaru. Pesediștii au reacționat virulent prin vocea președintelui executiv, Liviu Dragnea, care i-a numit pe Scutaru și Antonescu drept „doi mincinoși”. Premierul nu a prezentat o versiune asupra acestui incident, ironizându-l pe Crin Antonescu pentru atacurile făcute.

4.  Vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, a emis un ordin prin care stabilește regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare executate de Ministerul Afacerilor Interne. Spre deosebire de regulamentul Armatei, singurul în vigoare până acum, unde onorul se dă celei mai înalte funcții în stat prezente la o ceremonie, cel emis de Oprea la Interne prevede că onorul se dă pentru fiecare demnitar public prezent la o ceremonie – fie el președinte, premier, ministru de Interne sau secretar de stat.

5.  Polițista Melania Renghea, care și-a înjunghiat fostul șef de la Poliția Balș, pe Gheorghe Barbu, a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor. În fața instanței, polițista și-a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o pedeapsă redusă. Decizia nu este însă definitivă.

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO