TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de sâmbătă, 5 aprilie

Publicat: 05 04. 2014, 22:34
Actualizat: 09 08. 2014, 21:52

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Demoralizați de ultimele descinderi ale procurorilor și cu rândurile subțiate prin arestarea președintelui CJ Mehedinți, Adrian Duicu, conducerea PSD și-a inspectat, sâmbătă, într-un hotel din Poiana Brașov, trupele de campanie. Criza internă în care procurorii, ANI și „jurnaliștii fascisto-comunistoizi” au băgat PSD a fost, de altfel, din primul moment al întâlnirii de la munte, principala preocupare înaintea celor două runde electorale din 2014: europarlamentarele și prezidențialele.

2. Mircea Diaconu poate candida la europarlamentare. Tribunalul Capitalei a admis contestația lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare, însă decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel București.

3. Gândul vă prezintă o analiză a situației economice în care se află judele ai căror baroni sunt anchetați de DNA. Studiu de caz: Adrian Duicu: CONTRACTUL vicios care-i leagă laolaltă pe alegătorul asistat, baronul descurcăreț și statul iresponsabil

4. România se va confrunta în deceniile următoare cu temperaturi mult mai ridicate, care vor avea efecte negative asupra sănătății oamenilor, agriculturii, silviculturii și producerii de energie. Avertismentul a fost lansat după ce Grupul Interguvernamental de Experți în Evoluția Climei (IPCC) din Japonia a dat publicității un raport deloc pozitiv la nivel global, care arată că nu suntem pregătiți să înfruntăm noile amenințări – severe și ireversibile.

5. Comisia Europeană solicită restituirea unei sume totale de 318 milioane deeuro, reprezentând fonduri din cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) cheltuite în mod incorect de 11 state membre, în cazul României fiind vorba despre 4,51 milioane de euro.

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO