Prima pagină » Știri » Topul țărilor din NATO în funcție de procentul din PIB alocat apărării. România, peste Germania

Topul țărilor din NATO în funcție de procentul din PIB alocat apărării. România, peste Germania

Doar șase din cele 28 de state membre NATO au alocat, în 2018, peste 2% din PIB pentru apărare, potrivit unui infografic realizat de agenția de presă germană DPA.

Statele din alianță cu cele mai mari bugete erau, anul trecut: SUA (3,30% din PIB), Grecia (2,48%), Marea Britanie (2,13%), Letonia (2,08%), Polonia (2,02%) și Estonia (2%).

România s-a situat pe locul nouă, cu 1,82% din PIB, fiind la egalitate cu Franța, dar peste state cu economii mult mai mari, precum Germania (1,24%) sau Spania (0,92%).

Țările membre NATO cu cel mai mic procent din PIB alocat apărării au fost, anul trecut, Luxemburg (0,51%) și Belgia (0,91).

Potrivit estimărilor făcute de NATO, în 2019 nouă state, printre care și România (2,04%), au atins sau depășit pragul de 2% din PIB pentru apărare.

În anul 2014, la summitul NATO din Țara Galilor, s-a convenit ca țările membre ale organizației să atingă, în interval de un deceniu, obiectivul de minimum 2% din PIB alocat pentru apărare.

 

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele
Autor

Citește și