TORȚIONARII de la Galați și Balta Brăilei, deconspirați. Parchetul a fost sesizat pentru crime împotriva umanității

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului cere urmărirea penală a doi noi torționari din perioada comunistă, Marian Petrescu și Gheorghe Boștină, împreună fiind suspectați de moartea a 205 deținuți politic.

Directorul executiv al IICCMER, Radu Preda, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că fostul comandant al Penitenciarului Galați, colonelul în rezervă Marian Petrescu, și fostul locțiitor politic al Penitenciarului Galați, generalul maior în rezervă Gheorghe Boștină, aflați încă în viața, potrivit datelor de la evidența populației, sunt suspectați de crime împotriva umanității, motiv pentru care Institutul a sesizat Parchetul pentru începerea urmăririi penale. Potrivit lui Radu Preda, tratamentul la care cei doi i-ar fi supus pe deținuți poate fi asimilat unui regim de exterminare.

CITEȘTE AICI INVESTIGAȚIA GÂNDUL DESPRE OAMENII CARE AU CONDUS „PENITENCIARELE MORȚII”

POLITICĂ Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, REFUZĂ propunerea de a candida la Preşedinţie: „Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul”

21:43

TRAGEDIE Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a PRĂBUȘIT peste mai multe magazine din centrul unui oraş turistic din Brazilia

21:16

Fostul comandant al Penitenciarului Galați, Marian Petrescu, este suspectat de moartea a 104 persoane, iar fostul locțiitor politic, de decesul a cel puțin 100 de oameni. Sesizarea a fost înaintată pe baza unor mărturii care indică faptul că, în perioada în care cei doi au deținut funcții de conducere, deținuții politic au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur, prin înfometare, sancțiuni disciplinare aplicate excesiv și condiții extrem de grele de muncă.

Cum erau bătuți deținuții la Galați, sub comanda lui Marian Petrescu

Colonel Marian Petrescu, 84 de ani, născut în București, a făcut 8 clase și a intrat în MAI fiind de meserie mecanic ajustor. A fost comandantul Penitenciarului Galați în perioada februarie 1959-decembrie 1966. El a mai condus coloniile de muncă Roznov (1956-1957), Bârcea Mare (1957-1958), Bertești (1958-1959). După perioada de la Galați, a ajuns la București, unde a condus până în 1972 Serviciul Pază și Regim din Direcția Pază și Regim a Direcției Generale a Penitenciarelor, apoi din 1973 până în 1977 a condus Penitenciarul Ilfov, iar până în 1979 a fost locțiitorul comandantului pentru pază și regim din Penitenciarul București.

Despre condițiile din Penitenciarul Galați, din perioada lui Petrescu, a povestit fostul deținut Ioan Șt. Popa, arestat în 1959 și condamnat la 3 ani de închisoare, într-un interviu publicat în volumul „Experiențe carcerale în România comunistă”, publicat de Polirom în 2007.

„Și ne-a dus în închisoarea din Galați. Închisoarea acolo… Era o biserică plină de rahat, cu sfinții cu ochii scoși, și plină cu dejecții pe jos. Ne-a aruncat la 500 de inși… erau numai dejecții pe acolo, și câteva castroane din care să mâncăm. Crăpam de foame! Îți spun: crăpam de foame! Și când am plecat cu bacurile spre Salcia, erau semințele băgate printre scânduri, și luam cu surcelu” și scoteam câte un bob din ăla și îl molfăiam în gură de foame… așa eram de înfometați”, povestea fostul deținut.

Un alt fost condamnat, Costică Budu, a primit 10 ani în 1958 și plimbat până la eliberarea din 1960 prin mai multe închisori comuniste – Periprava, Gherla, Poarta Albă. La Galați, el își amintește cum era bătut la interogatorii și cum a primit cei 10 de ani de închisoare:

„Da, la Galați ne scoteau la anchetă și noaptea și ziua, până recunoșteai. Iar acolo băga în celula ta un microbist de al lor, adică un turnător, care se văita că el are 2 ani di zile… Îi povesteai ca fraieru”, îi povesteai tot cum s-a întâmplat, cum s-a bătut, și după aceea îl scotea pe el și îl întreba… Și el zicea: Uite, mă scoate și pe mine! Și el povestea ce i-am spus eu… Și te scotea iar… Și dacă nu recunoașteai ce i-ai spus lu” ăla, că nu știai ca îi turnător, luai bataie… Dar eu știam… Și nu conta cum te băteau, că te lua și la cap și la chicioare, te trântea pe jos, nu conta te băga și sub pat și dădea și cu ghioaga…

Aducea din ăștia, de la drept comun. Aveam ochelari, când te scotea… Și făcea din palme și apărea de la anchetator… Ăia de făceau ancheta erau sergenți, sergenți majori, și băteau din palme și apărea bătăușul: Ăsta trebe bătut… Fă-ți treaba! El stătea, fuma o țigară afară și te bătea ăștia… Apoi: Hei bă, cum îi, ai zis da? Că te mai iau odată! Ei, dacă am văzut așa am zis: Pizda măsii… și am recunoscut. Am dat la unu doi pumni… Am zis pentru că oricum m-au turnat ăștia… Cum mă? Ăsta spune și tu nu spui! Am dat dom”le de două ori, am dat doi pumni. M-am gândit cât o să hie pedeapsa? O lună, două? Și mi-a tras 10 ani… Și a fost trei inși care am fost cu zece ani, restul 18, 15, 20 și 25 de ani”.

„Ne duceau la anchetă și vroiau să spui ce doreau ei… Da” eu nu am răspuns cu nimic… Mi-au dat dantura jos… Bătaie… În anchetă ne-au zăpăcit cu bătaia… Nu puteam să-mi țin maxilaru… rămâneam cu gura așa… Mi-o îndreptam! Așa bătaie luam… Păi vreo două săptămâni am fost bătuți în continuu… Și de două ori pe zi te scotea la anchetă să recunoști ce vroiau ei”, povestește și Teofil Vasile Neculăiță în același volum.

Generalul Boștină, de la Galați la Securitate

Gheorghe Boștină, 86 de ani, născut în Ciuperceni, Gorj, a făcut 4 clase de școală primară, apoi s-a calificat ca ucenic, ajungând strungar. A fost și operator de cinematograf în Târgu Jiu.

A intrat în Armată în 1950, la Buzău, apoi a intrat în Ministerul de Interne, făcând școala de ofițeri de la Câmpina. În 1956, a fost numit locțiitor politic la colonia de muncă Dăeni, iar în 1957 a fost promovat locțiitor politic la Penitenciarul Galați, unde a stat până în 1960. De aici a plecat ca locțiitor politic la Ostrov și organizator de partid la Gospodăria MAI de la Salcia.

În 1960, Boștină a urmat cursul de propagandiști de la „Ștefan Gheorghiu”, cariera sa mutându-se la Constanța, pe direcții politice. A îndeplinit funcțiile de secretar al Comitetului de partid din aparatul central al Ministerului de Interne în 1978, membru în Biroul Consiliului Politic din Ministerul de Interne, instructor la CC al PCR. În 1979 a lucrat la Direcția de Informații Externe a Securității.

A condus Inspectoratul județean Constanța al Ministerului de Interne și a ajuns deputat în Consiliul popular Constanța. Între 1989 și 1990 a condus Direcția Generală a Penitenciarelor, ajungând general-maior.

„Se făcea un cordon de militari, trei, patru, zece, sau câți erau, venea doctoru”, și ăla care bătea. Și-ți dădea zece, cinșpe, douăzeci, douășcinci la fund cu un fier de șase… Cam așa ceva, sau poate mai gros… Fii atent! Te punea jos, punea picioarele așa, și unu” pe gât… Și-ți dădea cum era el de cuviincios, cum avea în el credință… Fieru” nu face sânge, pătrunde în interior… îți rupe mușchiu”, da” nu plesnește pielea să facă sânge… Și nu lase urme… […] Au murit! Io am înmormântat un preot din partea Ardealului… I-am făcut un sicriu de stuf, i l-am împletit, că așa era acolo, cu stuf… Și i-am pus un bolovan mare ca ăsta la cap… Acolo în general bătrânii mureau, și mai ales iarna mureau mulți… Tineretu” a mai rezistat”, povestește fostul deținut de la Salcia Nicolae Munteanu.

„N-am văzut acolo foc în 3 ani de zile, nimic… Baraca era din chirpici, acoperit cu stuf… Iernile erau cumplite! […] La un moment dat eram atât de slăbit de efortul ăla, că munceam mult, și venisem slăbit, avem colici, și aveam dureri teribile, și la un moment dat am rupt zeghea de pe mine și-am spus: Domnule, împușcați-mă! Și așa sunt nevinovat. Împușcați-mă pentru că nu vreau să mai trăiesc! Nu mai pot să muncesc aici. […] Și mâncam sfeclă furajeră… Ne duceam cu lingurile, și scormoneam cu ele și beam suc de ăla de la sfeclă… Sau, cu coadă lingurii, că le ascuțiserăm pe pietre, tocam mărunt verdeață, o dumicam cu lingura și făceam glume: Ia, bă, clorofilă, ia vitamina, băi, ia vitamina!”, povestește fostul deținut de la Galați și de la Salcia, Ioan Șt. Popa.

„Și au murit și de la porumb. Mergeam iarna la cules de porumb din zăpadă, galbenă, cu pulbere… Și mâncam porumb, băi, ca porcii, ca să ne treacă de foame… Și porumbu” ăsta într-adevăr face gaze… Și nu era de ajuns, și mai băgam și în cizme, prin izmene, pe unde dracu puteam… Știi? Ca să nu vadă ăia din poartă la întoarcere. Și mâncam. Și unii au cedat. Acolo mâncarea era problema număru” unu” a supraviețuirii. Pentru că, eu, de exemplu, am 1.86 înălțime, și aveam 52 de kile… Eram distrofic în ultimul hal”, mai povestește fostul deținut.

Despre colonia de muncă de la Salcia, condusă tot de Boștină, fostul deținut povestește următoarele:

„Ei aveau următoarea rațiune: bătrânii și așa or să moară, dar ăștia tineri trebuie uciși… Și atunci ne supunea” la un regim de muncă silnică epuizantă, și de teroare ca să te-nnebunească. Asta era! Diagnosticul era degradare fiziologică, biologică. Eu ședeam pe lângă popi, și făceam și norma lor, și tot pe mine mă bătea… că îți spusei, pe lângă că ne scotea la muncă ne mai și bătea… În fiecare zi mureau. Nici hainele nu le lăsau pe cei care mureau, că ziceau că sunt la număr ălea, că erau în gestiune… Mortu” era învelit cu câte o cârpă din aia, îl ducea fără popă. Puneam și noi două surcele acolo în formă de cruce la căpătâiul lui. Îl îngropau așa ca pe câine acolo, într-un un țarc cu sârmă împletită, sârmă ghimpată. Nici după moarte ăștia nu-s liberi… Așa a fost la colonia din Salcia, care era o colonie de exterminare, o colonie de sacrificiu. Fuseseră și-nainte, muriseră ăia înecați la diguri… i-au înecat acolo cu sacii în valurile Dunării și i-a luat viitura. A fost lotu” ăla de la Salcia pe care i-a condamnat pentru crime împotriva umanității, da” de ochii lumii, că după aia i-a pus în posturi mari…”.

Un alt deținut, Constantin Veleanu, deținut la coloniile Grădina și Salcia, poveștește: „Da”, io am făcut izolare în Balta Brăilei de mi s-a urât… Am stat o lună de zile legat cu mâinile la spate și cu lanțuri bătute în nituri la picioare, pentru că așa a zâs ei… tentativă, de evadare. Datorită mâncării care ne-o dădea” acolo, eram în continuu deranjați la stomac și ne făceam nevoile acolo, în câte o groapă, la punctu” de lucru de la dig, pentru că acolo am muncit cel mai mult… Dimineața acolo fugeam prima dată. Și un militar din ăsta în termen, când m-am dus la W.C., cu pistolu” către mine, strigă: Stai că trag! Zâc: Ce-ai mă? Ești nebun!? Chiar așa i-a zâs… Stai că trag! Culcat! M-am culcat. A tras cu racheta domne, și-au venit un pluton de militari, c-un maior, cu căpitani… M-au legat cu mâinile la spate și m-au dus la colonie. Cu caii te-mpingeau, cu câinii erau pe lângă tine… vai de lume. Și mi-a” făcut percheziție și prin gură… și… iertați-mi expresia, prin părțile celelante… și m-au băgat la izolare. M-a chemat a doua zi țâganu”, fieraru” coloniei și m-a băgat la lanțuri și cu mâinile legate la spate […] Eram așa de distrus în Balta Brăilei… că am ajuns la distrofici. Tot în Balta Brăilei m-am îmbolnăvit și de febră tifoidă”.

Deținuții își amintesc că obligația lor zilnică era să sape 3 metri cubi de pământ la diguri și dacă nu realizau norma, erau bătuți crunt cu curele groase de ventilator sau cu răngi de fier.

„Erau unii preoți, cum era părintele Rațiu, Dumnezeu să-l ierte, c-a murit în Statele Unite, care era solid și bine legat așa… […] Și ce făcea? Se ducea el și-i ajuta pe cei care nu puteau să-și facă norma… și el mânca bătaie pentru ăla, că nu mai apuca să-și facă lucru” lui. Și s-au sacrificat unii preoți foarte mult pentru semenii lor. Își făceau adevărata misiune… Acolo puteau s-o facă, într-adevăr, mai bine decât afară…”, povestește fostul dețintu Vasile Ciobancan.

Cum a început totul. 

În urmă cu exact doi ani, în iulie 2013, gândul îl găsea pe unul dintre cei mai cumpliți călăi ai României. Alexandru Vișinescu, în vârstă de 91 de ani, care acum încearcă să treacă drept un bătrânel cumsecade pe străzile din centrul Bucureștiului, a condus închisoarea comunistă de la Râmnicu Sărat. Numeroși deținuți politici și-au pierdut viața acolo în urma instituirii unui regim de teroare.

Gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, a publicat, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, lista foștilor torționari din perioada comunistă. La acea dată, am identificat 35 de comandanți de penitenciare care în perioada ”47-”65 au condus temnițele comuniste unde au fost încarcerați liderii PNȚ și PNL epurați de regimul comunist. Peste 100.000 de deținuți considerați de regimul comunist inamici ai statului au decedat în închisorile din România într-un singur deceniu.

Reporterii Gândul au reușit în urmă cu trei ani să-l găsească și să vorbească cu Alexandru Vișinescu.

VEZI AICI DOSARUL COMPLET

Povestea ultimului supraviețuitor de la Râmnicu Sărat: „După 40 de zile de greva foamei, a murit. A murit acolo lângă mine”

LISTA TORȚIONARILOR CARE TRĂIESC. Dosarele de penitenciar ale lui Ion Mihalache, Corneliu Coposu și Ion Diaconescu duc la torționarul Vișinescu

După ce gândul a prezentat, pe 30 iulie 2013, cazul torționarului de la Râmnicu Sărat acesta a fost preluat de întreaga presă din România, fiind de asemenea prezentat pe larg și în presa din internațională, Washington Post și Associated Press alocând spații largi subiectului.