Ioan Ficior a fost ridicat de polițiști, miercuri, de la locuința sa din Capitală, pentru a fi dus în arest, ca urmare a condamnării de 20 de ani pe care a dispus-o Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Ioan Ficior nu a făcut declarații.

Ion Ficior a primit aceeași pedeapsă pe care a primit-o și Alexandru Vișinescu, acesta din urmă, fost comandant al pușcăriei comuniste de la Râmnicu Sărat, fiind deja încarcerat de un an.

Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieșit faptul că, în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior, aici au decedat 103 deținuți, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor.

Întrebat la ultimul termen înainte de prima sentință dacă are vreo remușcare, Ion Ficior, a răspuns atunci sec, zâmbind „Nu” și că nu există morți.

După ce procurorii au cerut 25 de ani de închisoare, Ion Ficior a spus în fața judecătorilor „în închisori nu curge lapte și miere”, scuzându-se față de cei împotriva cărora s-au luat „măsuri mai aspre”.

„Vreau să mărturisesc în fața dumneavoastră că în închisori nu curge lapte și miere. Ele sunt supuse privațiunilor. Nu e ușor să execuți o pedeapsă cu regim special. Eu îmi cer scuze față de cei pentru care s-au luat măsuri mai aspre. Nu puteam depăși însă regulamentele, nu puteam aduce eu mai multă hrană la Periprava. Nu îmi permiteam să maltratez oameni. Mi-e jenă că unii se uită la mine ca la un torționar”, a declarat Ion Ficior în fața judecătorilor.

Vreau să mărturisesc în fața dumneavoastră că în închisori nu curge lapte și miere

La ultimul termen de judecată, înaintea sentinței, magistrații au audiat trei martori, foști deținuți ai Penitenciarului Periprava.

Mirel Stănescu, unul dintre foștii deținuți ai Penitenciarului Periprava, a declarat în sala de judecată că în 1959 au fost duși de la Gherla cinci sute deținuți.

Până și militarii în termen care ne păzeau erau învățați să ne urască

„De acolo ne-au dus la Tulcea și de acolo la lagărul de la Periprava, în aprilie sau mai. Ne-au cazat într-o baracă din stuf. Ne-a spus Ion Ficior că partidul ne dă șansa să ne reabilităm prin muncă. Am făcut munci agricole – se tăia stuf, se cultiva porumb care trebuia curățat. Trebuia să mergem în ritm foarte susținut. Se muncea 12 ore, mâncarea era foarte proastă, foarte slabă. Mai mâncam și porumb crud, deși era interzis. Uneori am mâncat și șerpi de apă. Hrana era zeamă de arpacaș, uneori cartofi, uneori câteva boabe de fasole. Dimineața primeam o apă colorată. Beam apă din Dunăre, ne-am și îmbolnăvit de dizenterie. Au fost mari umilințe: dacă rămânea un fir netăiat de stuf pe rândul tău, te pedepseau. Am fost lovit cu un baston în spate și apoi m-au obligat să îl rup cu dinții. Cât am stat acolo nu am făcut niciodată baie. Toate s-au întâmplat sub conducerea lui Ion Ficior. Pe mine m-a marcat umilința trăită acolo : că nu ne puteam spăla, WC era în aer liber, bătăile. Până și militarii în termen care ne păzeau erau învățați să ne urască”, a povestit acesta în fața magistraților.

CITEȘTE AICI CAZUL COMPLET AL TORȚIONARULUI FICIOR. FAȚĂ ÎN FAȚĂ CĂLĂUL ȘI VICTIMELE

Ioan Ficior a fost trimis în judecată în 18 august 2014, de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Ioan Ficior este acuzat că, în perioada 1958-1963, când a condus Colonia de muncă Periprava, a introdus și coordonat un regim de detenție represiv, abuziv, inuman și discreționar împotriva deținuților politici.

Conform actului de sesizare a instanței, în perioada 1 august 1958 – 1 noiembrie 1963, în calitate de locțiitor și comandant al Coloniei de muncă de la Periprava, Ioan Ficior a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați la Periprava, prin privarea de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi, pe motive de ordin politic, respectiv prin supunere la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora.

Potrivit anchetatorilor, din documentele studiate a reieșit faptul că în perioadă în care la conducerea Coloniei de la Periprava s-a aflat Ioan Ficior au decedat 103 deținuți, toți făcând parte din colectivitatea contrarevoluționarilor.

Anchetatorii au mai stabilit că deținuții de la Periprava erau supuși unui tratament inuman caracterizat printr-o izolare completă de familii și de orice alte persoane, de lumea externă în general, condiții de cazare mizerabile, frigul insuportabil din barăci, sancțiunile fizice pentru abateri minore, hrana deficitară, deținuții fiind în permanență înfometați și însetați, având dureri pe care nu le puteau ameliora din cauza lipsei medicamentelor și, nu în ultimul rând, condițiile de muncă inumane la care erau supuși aceștia.

Gândul în parteneriat cuInstitutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a prezentat, în premieră, în 2013, profilul complet lui Ion Ficior, al celui de al doilea torționar comunist identificat de autorități.

În perioada 1958-1963 când la conducerea lagărului Periprava a fost torționarul Ficior, inițial ca locțiitor și ulterior comandant, la primăria din localitate au fost înregistrate 103 decese. Acești morți au provenit toți de la lagărul condus de Ficior.

Pe majoritatea certificatelor de deces se menționează la cauzele morții cașexia sau distrofie. Cașexia în termeni medicali înseamnă pierderea masivă în greutate cu efecte ireversibile care are drept cauze înfometarea. Un astfel de diagnostic este în concordanță cu măturiile foștilor deținuți care spuneau că la Periprava erau înformetați sistematic.

O statistică oficială arată că din cele 103 de decese înregistrare oficial 53 au fost consemnat în anul 1960 când Ficior era deja comandant plin al lagărului.

Lista torturilor de la Periprava

IICMER a strâns mai multe mărturii de la foști deținuți la Periprava, care arată cruzimea extremă a regimului impus de Ficior. Fiecare dintre deținuți vorbește pe larg despre atrocitățile la care erau supuși. În continuare puteți citi o sinteză a declarațiilor făcute de câțiva supraviețuitori ai lagărului de la Periprava:

Tomici Gheorghe – 7 ani pentru tentativă de trecere a frontierei- a ajuns la Periprava în mai 1959. Povestește că noii veniți în penitenciar erau bătuți cu parul, la întâmpinarea făcută de Ficior. Deținuții ajungeau să mănânce porumb crud și rădăcini de stuf, pentru că rațiile de mâncare erau foarte mici. Apa era adusă din Dunăre, iar hrana era făcută și din cai slabi și bolnavi aduși special pentru sacrificare la Periprava.

Roșcoban Alexandru – 20 de ani pentru uneltirea contra ordinii sociale- a ajuns în lagărul din Deltă în 1961. Își amintește că deținuții munceau de dimineață până seara la porumb, iar iarna la stuf. Celulele erau extrem de aglomerate – 40 de deținuți într-o cameră de 8 metri pe 4. Mureau 1-2 oameni pe zi la Periprava.

Melinte Ion – 3 ani-a venit de la Aiud. Povestește că, dacă deținuții erau prinși că mănâncă porumb sau legume crude de pe câmp, erau judecați de un tribunal special creat de Fecior, pedepsele constând de regulă în bătăi crunte de la gardieni, supravegheate de Ficior. Morții erau adunați cu roaba din stuf și depozitați într-o magazie. Un mort pe zi.

Dunca Gavrilă – 5 ani muncă silnică- a ajuns în 1958-1959. A lucrat la stuf din decembrie până în martie, deși Dunărea era înghețată. „Dacă nu făceai norma de muncă erai bătut, rația de mâncare era micșorată și erai izolat 3 zile. Pedepsele, dictate de tribunalul lui Ficior. Se murea 2-3 pe zi, din cauza foamei și a bătăii, susține deținutul

Caroli Ioan – 10 ani pentru agitație publică, trecerea frontierei. Spune că a fost bătut personal de Ficior. Își amintește că un coleg preot a fost ținut nemâncat și bătut până a murit.

Bălașa Eugeniu – 18 ani pentru uneltire contra ordinii sociale.Relatează că cei mai mulți deținuți se îmbolnăveau din cauza hranei foarte proaste și a apei luate direct din Dunăre, iar tratamentul consta în buruieni de pe câmp, pe care le luau singuri, pentru că nu existau îngrijiri medicale. Spune că în 3 ani cât a stat aici au murit cam 1.000 de oameni, care au fost îngropați lângă penitenciar.

Baciu Petru, 13 ani. povestește că oamenii erau trimiși și la muncă în port, la împins vagoneți. Nu făceau față la efort pentru că erau hrăniți foarte prost. Baciu a fost deseori pedepsit cu detenție la „Neagra”, unde nu era hrănit și era forțat să stea numai în picioare.

O analiză oficială arată că cei care au decedat la Periprava avea între 40-49 de ani (19 decese), 50-59 de ani (54 de decese) si peste 60 (19 decese). Stastistica oficială a ICCMER arată că au decedat și trei tineri cu vârste cuprinse între 19-29 de ani.