Toți cei 39 de inculpați din dosarul de corupție privind Portul Constanța au fost achitați definitiv
Pe 22 martie 2016, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis achitarea fostului senator PC Mircea Banias și a altor 38 de persoane cercetate în același dosar, decizia fiind atacată atunci cu apel de către procurori.
Luni, însă, magistrații Instanței Supreme au respins, ca nefondat, apelul DNA, astfel că toți cei 39 de inculpați au fost achitați definitiv.
În 2 aprilie 2012, fostul senator PC Mircea Banias, Eugen Bogatu, Laurențiu Mironescu și alte 36 de persoane, inspectori vamali, intermediari și reprezentanți ai unor firme, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, în dosarul privind importurile ilegale din Portul Constanța. Potrivit procurorilor, aceștia făceau parte dintr-un grup infracțional care controla activitățile de import-export din cadrul Direcției regionale vamale Constanța, prin perceperea unor sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, indiferent dacă erau introduse licit sau ilicit.
Membrii grupării au fost acuzați de DNA de dare și luare de mită, trafic de influență, evaziune fiscală, contrabandă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală sau infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Fostul senator Mircea Marius Banias a fost acuzat de inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influență, instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Eugen Bogatu, fost director al Direcției Domenii Portuare din cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, a fost trimis în judecată pentru inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, cumpărare de influență, trafic de influență, instigare la două infracțiuni de dare de mită, complicitate la dare și la luare de mită, precum și pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Laurențiu Mironescu, fostul secretar general al Ministerului Administrației și Internelor, a fost judecat pentru inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup și trafic de influență.
Alături de aceștia au fost trimiși în judecată Cadîr Sunai, fost director al DRAOV Constanța, Liviu-Adrian Durbac, fost șef al Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, Claudiu-Constantin Olteanu, fost adjunct al șefului Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, Liviu Costel Bratu, fost adjunct al șefului Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, ofițerul de poliție Adrian Sorin Pătrașcu, fost comandant adjunct „Grup de nave” Constanța, în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, și Ionuț Marius Scrioșteanu, fost șef al Biroului Vamal Slobozia, potrivit procurorilor DNA.
Totodată, în dosar au fost judecați lucrători și inspectori vamali, asociați și administratori ai unor firme, comisionari vamali.
Procurorii arătau, în rechizitoriul trimis instanței, că în perioada mai 2010 – martie 2011, la nivelul instituțiilor vamale și portuare din municipiul Constanța a fost constituită o „rețea de taxare ilicită” a containerelor cu mărfuri, care a permis introducerea în țară, prin punctele vamale, de mărfuri contrafăcute, interzise la import. Mărfurile nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, erau de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, fiind introduse prin falsificarea documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora). Totodată, gruparea a permis introducerea în țară a unor mărfuri flagrant subevaluate sau provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
„În cadrul rețelei cu un mecanism bine stabilit de colectare și redistribuire a banilor erau percepute sume de bani ilicite, inclusiv pentru deblocarea din vamă a mărfurilor introduse licit în România care, în caz contrar, erau amânate de la controlul vamal”, notau procurorii în documentul citat.
Sumele de bani erau cerute cu o frecvență zilnică, în cuantum cuprins între 250 de dolari și 13.000 de dolari pentru fiecare transport, conform procurorilor.