Toți românii aflați în autocarul răsturnat în Bulgaria au fost aduși în România. Șase răniți sunt internați la Spitalul de Urgență Floreasca. UPDATE

Publicat: 21 09. 2014, 18:38

UPDATE 18:25 Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că pe lângă cei șase răniți aduși la Spitalul Floreasca, din Bulgaria, cu elicoptere, restul persoanelor care se aflau în autocarul implicat în accidentul de duminică au intrat deja în țară, cu un alt autocar, pus la dispoziție de firma transportatoare.

Potrivit unor surse, dacă unii dintre pasageri vor dori să-și facă investigații medicale după sosirea la București, ei vor fi duși, duminică seară, la spital.

Pasagerii răniți grav în accident au fost aduși în Capitală înaintea celorlalți, cu trei elicoptere – două SMURD și unul al Inspectoratului General de Aviație. Astfel, la Spitalul Floreasca au fost aduși mai întâi, cu elicoptere SMURD, doi răniți – o femeie și un bărbat -, iar cel de la IGA a transportat din Bulgaria, la aceeași unitate sanitară, alte patru victime – trei femei și un bărbat.

Cei șase răniți au fost transportați la București după ce au fost stabilizați la un spital din Veliko Târnovo. Potrivit medicilor, ei au traumatisme și fracturi, însă sunt în stare stabilă.

Operațiunea de transport medical în țară a fost coordonată, din dispoziția ministrului Afacerilor Interne, vicepremierul Gabriel Oprea, de către Departamentul pentru Situații de Urgență din MAI. Oprea a mulțumit membrilor echipei interministeriale MAI-MAE care a gestionat intervenția de duminică, în vederea transportării în țară a victimelor accidentului rutier din Bulgaria.

UPDATE 16:30 Alți patru răniți în accidentul rutier produs în Bulgaria au fost aduși la Spitalul Floreasca din Capitală, duminică după-amiază, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviație.

Ei vor fi internați și supuși unor investigații, după care medicii vor stabili, în cazul fiecăruia, terapia necesară.


Primii doi răniți în accidentul din Bulgaria au ajuns la Spitalul de Urgență Floreasca, aceștia având traumatisme forte și fracturi, care, cel puțin deocamdată, nu le pun viața în pericol, a declarat coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița.

Prima victimă adusă la Floreasca este o femeie de peste 60 de ani. Potrivit lui Oprița, ea este conștientă și prezintă un traumatism forte cu fractură de coloană vertebrală. „Din păcate, are și o paralizie la nivelul membrelor inferioare. Acum este în investigații, pentru a vedea ce este de făcut mai departe”, a spus coordonatorul SMURD București.

Cea de-a doua victimă este un bărbat de aproximativ 60 de ani. Acesta a ajuns la spital cu traumatism toracic forte, cu mai multe fracturi costale. Oprița a precizat că și bărbatul va fi supus unor investigații, pentru a se stabili intervenția terapeutică.

Coordonatorul SMURD a mai spus că traumatismele suferite de cei doi pacienți nu le pun deocamdată viața în pericol, dar sunt destul de serioase.

Cei doi pacienți au fost aduși în București, duminică după-amiază, cu elicoptere SMURD.

Bogdan Oprița a mai spus că alți patru răniți din accidentul produs în Bulgaria, care urmează să fie aduși în țară cu un alt elicopter, vor fi spitalizați tot la Floreasca.

Accidentul din Bulgaria s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 5.00, când un autocar cu turiști care venea spre România din Turcia, de la Kușadasi, s-a răsturnat în Pasul Republika, între localitățile Gurkovo și Veliko Târnovo – zonă muntoasă din țara vecină.

În urma accidentului, un român a murit, cinci au fost răniți grav, iar alții au răni ușoare. Conform agenției Focus, persoana decedată în accident avea 27 de ani.

Răniții au fost transportați la un spital din Veliko Târnovo, unde doi dintre ei au fost operați.

În autocar se aflau 25 de români, însă, potrivit potrivit site-ului novinite.com, numărul total al pasagerilor a fost de 50.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), din primele informații furnizate de autoritățile bulgare, autocarul nu a adaptat viteza la condițiile meteo și, într-o curbă, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat.

Autocarul era condus de un român în vârstă de 44 de ani, care nu consumase alcool, după cum au comunicat tot autoritățile bulgare. El urma să fie testat și privind consumul de alte substanțe interzise.

Tot MAI a informat că Poliția Română a efectuat primele verificări în țară privind firma transportatoare, șoferii și autocarul din accidentul produs în Bulgaria, nefiind evidențiate probleme din punct de vedere al avizelor și atestatelor prevăzute de legislația română în materie.

Autocarul răsturnat în Bulgaria avea doi șoferi, care, date fiind distanțele lungi de parcurs, conduceau cu schimbul. Vehiculul aparține firmei Camira Eurotrans, ce are ca obiect de activitate transportul terestru de călători.

La spitalul din Veliko Târnovo au ajuns consulul României în Bulgaria și atașatul de afaceri interne al MAI, care vor acorda asistență consulară cetățenilor români, victime ale accidentului.

În iunie 2013, un autocar cu turiști români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru. În urma accidentului și-au pierdut viața 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite.