Toți rușii de la conducerea Petrotel Lukoil au fost demiși din funcție. Conducerea, preluată de români
Consiliul de Supraveghere al rafinăriei ploieștene Petrotel Lukoil, controlată de gigantul petrolier rus omonim, i-a înlocuit pe 4 dintre cei 5 membri ai directoratului, structura de conducere executivă a companiei, arată datele analizate de Profit.ro.
Înlocuirile au fost decise cu două luni înainte de finalizarea mandatelor celor schimbați din funcții.
Astfel, au fost înlocuiți din directorat rușii Aleksei Kovalenko, director general executiv și președinte al directoratului Petrotel Lukoil, Olga Kuzina, director economic și financiar, Alexey Vointsev, director de livrări, și Kuzma Oligov, director de personal.
Singurul membru al directoratului păstrat a fost românul Dan Dănulescu, numit director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil.
El a rămas şi cu unica funcţie anterioară, cea de inginer-şef.
Dănulescu lucrează la rafinăria Petrotel de aproape 20 de ani, respectiv din decembrie 2003.
Ceilalţi membri noi, români, ai directoratului sunt Dorel Duţu (contabil-şef al Petrotel din anul 2001), Adrian Negoiţă (director de producţie, în companie din 2013) şi Ion Mura (director economic şi financiar, timp de 21 de ani director adjunct la Lukoil Republica Moldova, transferat în 2021 în România).
Cel de-al patrulea nume nou din directoratul Petrotel Lukoil este cel al ucraineanului Oleksii Bibik, care a fost numit director de resurse umane, el primind permis de şedere în România din partea autorităţilor de la Bucureşti.
El a deţinut mai multe funcţii, printre care şi cele de director HR şi director general adjunct al rafinăriei din Odesa a ruşilor, a patra cea mai mare din ţara vecină.
Rafinăria a fost a fost una dintre principalele ţinte ale unui atac masiv cu rachete al armatei ruse, în urmă cu un an.
Cine este noul director general executiv al Petrotel Lukoil
După această mutare surprinzătoare, românul Dan Dănulescu a fost numit director general executiv şi preşedinte al directoratului Petrotel Lukoil.
El a rămas şi cu unica funcţie anterioară, cea de inginer-şef.
Dănulescu lucrează la rafinăria Petrotel de aproape 20 de ani, respectiv din decembrie 2003.
Dan Dănulescu este inculpat în dosarul penal în care rafinăria Petrotel Lukoil este acuzată de infracţiuni la legea societăţilor comerciale, cu un prejudiciu de peste 2 miliarde de euro, cel mai mare calculat vreodată în România.
Inculpați în același dosar sunt și doi dintre directorii ruși schimbați de la conducerea companiei petroliere: Olga Kuzina (director economic şi financiar) și Alexey Vointsev (director de livrări)
În dosarul penal, aflat în prezent în faza de judecată, S.C.PETROTEL LUKOIL S.A.
Ploieşti şi BOGDANOV ANDREY IUREVICI sunt acuzați pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi de spălare de bani, cercetările fiind extinse și sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii şi de spălare de bani, potrivit Profit.ro.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de RAŢĂ ANDREI, DĂNULESCU DAN, DUŢU DOREL, EROGOV YURI, VOINSTEV ALEXEY, ultimii doi având cetăţenie rusă, toţi angajaţi ai SC PETROTEL LUKOIL SA Ploieşti, se arăta în comunicatul Parchetului remis presei la data începerii urmăririi penale (2015).
Cercetările au stabilit faptul că, suspecta SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, a rambursat în baza unor contracte, cu titlu de împrumut, acţionarului majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 1.511.904.038,94 dolari SUA şi 552.977.284,35 euro cu justificarea restituire creditare.
Totodată, suspecta SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, a primit în baza unor contracte cu titlu de investiţii, de la acţionarul majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda suma de 32.476.926 euro şi 304.186.078,78 dolari SUA, deşi conform bilanţurilor, balanţelor şi raportărilor către ANAF, activul societăţii este de 48.522.486 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 257.995.952 euro neregăsindu-se în activul patrimonial al societăţii.
Mai mult decât atât, suspectei SC PETROTEL LUKOIL SA Ploiesti, conform rulajelor de cont, i s-a virat în cont, de la acţionarul majoritar LUKOIL EUROPE HOLDINGS BV Olanda, suma totală de 480.176.734,90 euro, echivalent monedă naţională, cu titlu de majorare capital social, dar conform situaţiei raportate la Oficiul Registrului Comerţului pe baza documentelor financiar contabile ale societăţii, capitalul social este de 105.881.929,76 euro echivalent monedă naţională, diferenţa de 374.294.805,14 euro neregăsindu-se în aportul de capital.
Cu toate că suma respectivă a fost primită cu titlu respectiv, conform rulajelor de cont, aceasta a fost fracţionată şi rambursată cu titlu restituire creditare în aceeaşi zi în care a intrat în conturile bancare.
Ca urmare a politicii comerciale practicate de S.C.
Petrotel Lukoil S.A., s-a realizat decapitalizarea societăţii, fapt relevat şi de rapoartele administratorilor societăţii, rapoarte aferente anilor 2012 si 2013.