Toți secretarii de stat ai ALDE și-au dat demisia
„Așa cum spuneam săptămâna trecută, și pentru a întări statutul de singur partid de Opoziție care funcționează cu un grup consistent în Parlament — ALDE, toți secretarii de stat din guvernarea precedentă și-au prezentat demisiile. Au mai fost două sau trei cazuri de colegi care au rămas pentru că au fost solicitați de miniștri să rămână, fiind singurii care cunoșteau cum să meargă lucrurile mai departe”, a spus Daniel Constantin.
Acesta a adăugat că și secretarii de stat care nu și-au prezentat deja demisia urmează să o facă, iar mai apoi premierul Cioloș trebuie să semnze și să publice aceste decizii. Constantin a ținut să menționeze că foștii secretari de stat ai ALDE ocupă funcții de conducere în departamentele formațiunii politice și vor monitoriza atent actualul program de guvernare.
„Așteptăm să vedem care sunt completările pe care le va aduce Guvernul până pe data de 15 decembrie, astfel încât să încercăm să ne asigurăm că măsurile pe care le-am luat în guvernarea precedentă și care sunt absolut necesare pentru mediul de afaceri se vor menține. Vom atrage atenția de fiecare dată când se va face o greșeală și când o măsură care nu este în interesul politicii pe care noi o promovăm se încearcă a fi promovată”, a adăugat copreședintele ALDE.