Prima pagină » Știri » Traficul pe DN 22 se desfășoară cu restricții, din cauza viscolului

Traficul pe DN 22 se desfășoară cu restricții, din cauza viscolului

Traficul pe DN 22 se desfășoară cu restricții, din cauza viscolului
Circulația pe DN 22 Râmnicu Sărat-Brăila a fost restricționată în județul Buzău, între localitatea Boldu și limita cu județul Brăila, pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 7, 5 tone, din cauza viscolului puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, Vasile Prahoveanu, autoritățile au luat decizia de a restricționa circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7, 5 tone pe DN 22, între localitatea Boldu și limita cu Brăila, din cauza viscolului puternic și a poleiului.

Conform sursei citate, nu este exclus ca traficul în zona respectivă să fie restricționat și pentru alte tipuri de autovehicule, în orele următoare.

Pe tronsonul de drum respectiv șase utilaje acționează pentru deszăpezire, intervenția drumarilor fiind dificilă din cauza viscolului. La Buzău ninge de mai multe ore, iar vântul viscolește zăpada.

La ora transmiterii acestei știri, în județul Buzău nu sunt mașini blocate în trafic.