Traficul restricționat pe DN1, după ce un TIR încărcat cu pavele s-a răsturnat
Potrivit datelor furnizate de Poliția Prahova, șoferul unui TIR care circula dispre Ploiești spre Brașov a pierdut controlul volanului în zona kilometrului 79 al DN1, iar autotrenul a intrat pe contrasens, a ieșit de pe șosea și s-a izbit de un gard și de un stâlp de pe marginea drumului, răsturnându-se în afara șoselei.
O parte din pavelele cu care era încărcat TIR-ul s-au împrăștiat pe prima bandă a sensului de mers Brașov – Ploiești, această bandă fiind nepracticabilă, circulația desfășurându-se pe celelalte trei benzi ale drumului.
În urma accidentului, șoferul autotrenului a fost rănit.
La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier în zona accidentului este dirijat de către polițiști.
Poliția a deschis dosar în acest caz pentru a stabili împrejurările în care șoferul TIR-ului a pierdut controlul asupra mașinii.