Traficul rutier pe tronsonul București-Lehliu al Autostrăzii Soarelui, între kilometrii 12 și 65, a fost reluat vineri, la ora 13:30, pe drum existând mai multe porțiuni acoperite cu un strat de zăpadă care alternează cu zone de carosabil umede, informează Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Potrivit sursei citate, de la Lehliu și până la Fetești se poate circula, în condiții de iarnă, pe DN 3A.
Poliția recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, adaptată condițiilor de drum, să păstreze distanța de siguranță în mers între autovehicule și să folosească, cu precădere, frâna de motor.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro