Tragedia din Prahova: O locuință modulară a fost ofertă familiei din Sângeru căreia viitura i-a luat casa în care erau cei 4 copii
Potrivit ISU Prahova, o locuință modulară a fost trimisă în localitatea Sângeru, pentru familia din care provin care cei patru copii luați de viitură cu tot cu casă.
Locuința era în custodia ISU Prahova.
Primarul comunei Sângeru, Gheorghe Radu, a declarat, corespondentului Mediafax, că locuința modulară a fost deja amplasată și predată autorităților, tatăl copiilor urmând să primească cheile.
„A ajuns locuința modulară. Am montat-o. Este tot în zona unde se afla casa luată de viitură, dar mai sus. Acea casă era construită de ei, din BCA, era relativ nouă. Mama este încă în spital, tatăl este cu vecinii, cu neamurile. Am vorbit la biserică și vor cumpăra ei sicriu pentru cei mici. Sunt amărâți, erau la venitul minim garantat”, a declarat Gheorghe Radu.
Acesta a mai precizat că echipele sunt încă în teren și îl caută pe cel de-al patrulea copil.
O femeie și patru copii, cu vârste cuprinse între 9 luni și 6 ani din localitatea Sângeru, au fost surprinși vineri seara de viitură. Femeia a fost salvată, însă cei patru minori au fost dați dispăruți. Până la momentul transmiterii știrii, trei copii au fost găsiți morți, un al patrulea fiind dat în continuare dispărut.
Atât președintele Klaus Iohannis cât și premierul Viorica Dăncilă au transmis mesaje după ce patru copii au fost luați de viitură la Sângeru, în județul Prahova. Șeful statului a cerut autorităților responsabile să ia toate măsurile care se impun pentru a-i ajuta pe cei care în aceste momente dificile au nevoie de sprijin, în timp ce premierul a asigurat că acest sprijin va fi acordat.