TRAGEDIE. Campioana mondială la patinaj viteză Lara van Ruijven a murit la doar 27 de ani
Olandeza Lara van Ruijven, campioană mondială la patinaj viteză pe pistă scurtă (short-track), a murit la doar 27 de ani, a anunțat Federația olandeză de specialitate (KNSB).
Lara van Ruijven suferea de o maladie auto-imună, care i-a provocat numeroase hemoragii interne, în special la creier, scrie sports.yahoo.com.
Tânăra era internată din 25 iunie la Terapie Intensivă, într-un spital din Franța, după ce a început să se simtă rău în timpul antrenamentelor.
Lara van Ruijven a fost plasată în comă artificială și, în ciuda mai multor intervenții chirurgicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid.
„În ultimele zile au apărut noi complicații, care păreau inițial să fie sub controlul cadrelor medicale. Vestea proastă a venit vineri dimineață, când recuperarea a devenit imposibilă. Lara a decedat în cursul serii, în prezența rudelor sale”, arată un comunicat KNSB.
Medaliată cu bronz la ștafetă 3.000 m cu ocazia Jocurilor Olimpice ediția 2018 de la PyeongChang, Lara van Ruijven a devenit, anul trecut, la Sofia, prima olandeză care a obținut un titlu mondial feminin la proba de 500 m.
Alex Pullin, dublu campion mondial la snowboard cross, a murit la vârsta de 32 de ani
Dublul campion mondial la snowboard cross Alex Pullin a murit la 32 de ani. Trupul acestuia a fost recuperat de un alt scufundător, de pe albia oceanului, în Palm Beach, Gold Coast.
Dublul campion mondial la snowboard cross Alex Pullin s-a înecat în timpul unei partide de pescuit cu sulița. Sportivul avea doar 32 de ani, scrie The Independent.
Pullin a fost scos de un scafandru, în zona recifului artificial din Gold Coast, South Brisbane, miercuri dimineața, în jurul orei locale 11am.
Alex Pullin făcea scufundări extreme
„Nu avea mască de oxigen, am înțeles că făcea scufundări libere și pescuia la suliță”, au declarat autoritățile.
Pullin, supranumit „Chumpy”, a câștigat titlul mondial la snowboarding în 2011 și 2013. De asemenea, Pullin a fost de trei ori Olimpic de Iarnă în Australia.