Tragedie în Arad: trei tineri au murit după ce au intrat cu mașina sub un TIR

Publicat: 21 03. 2016, 08:26

Victimele se aflau într-o mașină care circula din direcția Arad către Deva. Conform anchetatorilor, la un moment dat, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, persoana care se afla la volan a pătruns cu mașina pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion care se deplasa regulamentar din sensul opus de mers.

În mașină se aflau două tinere de 21 de ani și un tânăr de 25 de ani, fratele uneia dintre fete. Fata și băiatul locuiau în comuna Bârzava și mergeau să-și ducă prietena acasă, în comuna Săvârșin. La volan se afla tânăra de 21 de ani din Bârzava, care avea carnet de circa 3 luni.

„Accidentul s-a produs pe DN7 în zona localității Nicolae Bălcescu. În momentul sosirii echipajelor de intervenție – un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD de la secția de pompieri Bârzava, cu sprijinul unui echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță – Stația Săvârșin au constatat că este vorba despre trei victime – două femei și un bărbat – toate trei decedate, încarcerate într-un autoturism care se găsea sub capul tractor al unui autotren. S-a trecut la descarcerarea și scoaterea celor trei victime, în vedere predării acestora către colegii de la Medicină Legală”, a declarat, pentru MEDIAFAX, căpitan George Pleșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad .

Polițiștii continuă cercetările în acest caz.