10:32
Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că adolescenta era, miercuri seara, împreună cu șapte prieteni, în centrul municipiului Sibiu.
La un moment dat tinerilor le-a venit ideea să urce într-un bloc turn din oraș, pentru a-ți face un selfie de la înălțime, știind că imobilul are balcoane exterioare.
Sursele citate spun că adolescenta s-a sprijinit de balustrada balconului de la etajul nouă, iar aceasta s-a rupt.
Fata a căzut în gol, iar echipele de intervenție nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter, a declarat că Poliția a început cercetările în acest caz.