Tragedie în stațiunea Rânca: un copil de patru ani a murit după ce a căzut într-o hazna

Tragedie în stațiunea Rânca: un copil de patru ani a murit după ce a căzut într-o hazna

Minorul de patru ani, din comuna Baia de Fier, se afla cu o mătușă și alți copii de vârsta lui în casa de vacanță a familiei sale. Aceștia au mers, sâmbătă dimineața, la săniuș, în apropierea pensiunii, iar la un moment dat copilul a pierdut controlul saniei și a căzut într-o hazna acoperită de zăpadă. Două ore și jumătate medicii de pe ambulanță au încercat să-l resusciteze pe minor. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.

„Am fost sesizați despre faptul că, în zona montană Rânca, un copil de patru ani a căzut într-o hazna. Ne-am deplasat la fața locului. A fost identificat minorul de patru ani, care se afla în stare de inconștiență, fiind resuscitat de medicii de la Ambulanță. În urma manevrelor de resuscitare a fost declarat decesul. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru moarte suspectă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj.

Copilul a fost scos din bazin de un jandarm montan, iar manevrele de resuscitare au fost efectuate în cabană.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Clujenii s-au trezit cu panouri prin care sunt îndemnaţi să se mute în Bacău. "Chiria...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Mâncarea care te bagă în spital. A fost retrasă de urgență
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Cei mai noi sateliți Starlink emană și mai multe radiații decât versiunile anterioare