Un bărbat de 33 de ani a murit sâmbătă dimineața în localitatea Holda, județul Suceava. Acesta a fost lovit de un glonț tras de un vecin într-un taur pe care voia să-l sacrifice.
Bărbatul a fost lovit de un glonț tras de vecinul său în taurul pe care voia să-l sacrifice.
„În jurul orei 07.50, Inspectoratul Poliției Județene Suceava a fost sesizat prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe raza satului Holda ce aparține de orașul Broșteni, o persoană a fost rănită.
Un bărbat de 37 de ani, localnic, a încercat să sacrifice într-o anexă a gospodariei o bovină (taur), fiind ajutat și de către un vecin.
Întrucât animalul a devenit agitat, a mers în casă și a luat o armă de vânătoare pe care o deține legal și a efectuat un foc asupra animalului.
Glonțul a trecut prin corpul animalului, printr-un perete al anexei și a lovit victima (pe vecinul său de 33 ani care era poziționat lângă peretele exterior al grajdului”, a transmis IPJ Suceava.
Deși personalul medical sosit la fața locului a acordat îngrijiri medicale și a desfășurat manevre de resuscitare, în jurul orei 09.00 acesta a fost nevoit să declare decesul victimei.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă complexă formată din polițiști din cadrul IPJ Suceava Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase dar și laboratorul criminalistic mobil din cadrul Serviciului Criminalistic.
Activitățile de cercetare sunt coordonate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei în vederea încadrării juridice a faptelor și dispunerii măsurilor procedurale și procesuale legale.