Tragedie la Dorohoi. Un elev de 17 ani de la Seminarul Teologic s-a spânzurat
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, băiatul de 17 ani, din localitatea Broscăuți, le-ar fi spus membrilor familiei că pleacă la biserică, ulterior el fiind găsit spânzurat într-o anexă a locuinței de către unul dintre bunici.
„Băiatul avea 17 ani, fapta s-a petrecut în jurul prânzului, fără nicio explicație. A fost găsit spânzurat într-o anexă, după ce lăsase un bilet în care nu își explica gestul, ci doar le cerea iertare părinților. Nu existau probleme din informațiile pe care le avem și nu era nici o familie cu probleme, copilul nu dăduse semne de așa ceva”, a declarat, marți, comisarul Diana Gheorghiescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.
Băiatul era elev la Seminarul Teologic din Dorohoi.
Luni seară, o tânără de 26 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etajul al zecelea al unui bloc turn din municipiul Botoșani, cadavrul acesteia fiind văzut de către un trecător care a sunat la 112.