Tragedie la ieșirea din Ploiești. A murit după ce a fost lovit de DOUĂ MAȘINI
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Prahova, accidentul a avut loc pe drumul județean 102, la ieșirea din Ploiești către localitatea Păulești, într-un cartier de vile din apropierea Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
În urma primelor cercetări, polițiștii au stabilit că doi bărbați au încercat să traverseze drumul județean, iar unul dintre ei a fost lovit de o mașină.
Ulterior, pietonul a fost aruncat peste capotă și a căzut pe carosabil, unde a fost lovit de un al doilea autovehicul, fiind prins sub puntea din față a mașinii.
Echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbat.
Polițiștii au deschis în acest caz dosar de cercetare penală.
În zona în care s-a produs accidentul, deși sunt case construite, nu există nicio trecere pentru pietoni.