TRAI DECENT în România? De câți bani are nevoie o familie pentru coșul minim lunar

Decizia Comisiei de Insolvență trebuie privită prin prisma rostului demersului, acela de a determina o sumă minimă, sub care nu se poate coborî, în cazul unui debitor aflat în insolvență, care trebuie să își întrețină familia dar care trebuie să își întrețină și familia. Valoarea coșului minim lunar pentru datornicul orășean este de 797 de lei pentru un adult, de 587 de lei pentru copilul cu vârsta de peste 14 ani și 419 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 14 ani.

Dezbrăcate de explicațiile de mai sus, sigur că a aloca 1.069 de lei pentru mâncarea dintr-o lună a 4 persoane, sau doar 405 lei pentru facturile la utilități sau 53 de lei pentru cheltuieli de educție, recreere și cultură poate părea un demers rupt de realitate.

„Unii fac aceste statistici de la birou, fără să iasă pe teren”, spune un cetățean, întrebat fiind ce părere are despre statistica CINC.

Dar această ruptură de realitate s-a manifestat permanent, în relația dintre autorități și nevoile românului de rînd.

În anul 2000, cu leii vechi, autoritățile stabileau că fiecare român, indiferent de categoria socială, profesională ori de vîrstă din care face parte, ar trebui să dispună de peste un milion de lei, lunar, pentru a-și asigura un minimum de produse și de servicii necesare pentru a supraviețui. La acea vreme, salariul mediu net pe economie se ridica la 2.103.644 de lei, iar cel brut la 2.789.047 de lei. Salariul minim pe economie este de 750.000 de lei lunar, valoare neimpozabilă.

Din suma estimată ca fiind necesară pentru asigurarea subzistenței unei familii medii, mai mult de jumătate (1.468.000 de lei) era reprezentată de produsele alimentare de larg consum (făină, pîine, carne, lapte, ouă, zahăr), care trebuie să asigure fiecărui membru 2.760 de calorii lunar. Aproape un sfert din sumă (901.491 de lei) reprezenta plata serviciilor iar 12 la sută (518.000 de lei) mergeau la categoria îmbrăcăminte, încălțăminte, medicamente, obiecte de igienă personală.

Să recunoaștem că în 2000 autoritățile păreau mult mai relaxate, mai îngăduitoare cu cheltuielile românului.

În 2007, Guvernul anunța reintroducerea coșului de consum ca modalitate de calcul a salariului minim, după ce au renunțat, o perioadă, să mai calculeze salariul minim pe economie pe baza respectivului indicator. Ideea s-a pierdut, probabil, în perioada de criză economică care a urmat.

Drept urmare, conform unui sudiu din 2017 al Institutului de Cercetare a Calității Vieții, familiile angajaților cu salariul minim nu au avut un trai decent în niciun an după 1989!

Să repetăm, pentru a pătrunde ideea: familiile angajaților cu salariul minim nu au avut un trai decent în niciun an după 1989!

Cercetătorii ICCV au luat în calcul o familie medie în care părinții au câștigat doar salariul minim pe economie în fiecare din ultimii 27 de ani plus alocațiile a doi copii aflați în întreținerea acestora. Prima concluzie a fost că totalul acestor venituri a fost întotdeauna sub pragul de 100% din necesarul unui trai decent, definit ca un nivel de la care sunt acoperite toate cheltuielile pentru un coș minim de produse și servicii îndestulătoare.

Au fost identificate, astfel, unele situații „dificile, chiar alarmante”. Familia monoparentală cu unul, doi sau trei copii în întreținere din urban „se poziționează departe de ceea ce se poate numi coșul minim pentru o viață decentă. Pentru a se bucura de un minim de trai decent, o astfel de familie ar avea nevoie să-și suplimenteze veniturile cu mai mult de 55-65%, dacă vorbim de un salariu minim pe economie și alocațiile celor doi copii”, arată autorii studiului. De asemenea, „familia de doi adulți cu doi copii în întreținere din mediul urban cu un venit format din două salarii minime și două alocații de copii, de-a lungul perioadei 1989-2013, se află încă într-o situație economică extrem de grea”.

Același studiu mai arată că familia de doi adulți cu doi copii în întreținere din rural cu un venit format dintr-un salariu minim și alocațiile celor doi copii, de-a lungul perioadei 1990-2013 s-a aflat într-o situație materială extrem de grea. „Cu două salarii minime și alocațiile copiilor, familia putea acoperi o treime din minimul de subzistență, în intervalul 1994-2000, atingând 67% din acest minim de subzisetență și aproape 60% din minimul pentru un trai decent, în 2013″.

În 2017 necesarul de trai în mediul urban presupunea un coș minim de consum de 2.273 de lei pentru o familie medie formată din „2,8 persoane”, adică doi adulți și doi copii aflați în întreținerea acestora, iar în mediul rural, unde o parte din produse și servicii sunt asigurate prin funcționarea propriei gospodării, valoarea acestui coș minim era de 1.831 de lei.

Ca o referință, salariul minim pe economie a fost majorat de la 310 lei la 1.450 lei între anii 2005-2017.

Trecând de la salarii minime și coșuri și mai minime la ceea ce s-ar putea numi trai decent, valoarea coșului minim de consum pentru o persoană urcă la 2.552 de lei pe lună, iar pentru o familie formată din doi adulți și doi copii valoarea coșului este de 6.762 lei, conform unui studiu realizat de Fundația Friedrich Ebert România, împreună cu Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții și prezentat anul trecut în toamnă.

Cercetarea a fost realizată în perioada iulie-septembrie 2018. Potrivit realizatorilor, rezultatele acestei cercetări ar trebui să constituie o nouă etapă în discuția despre traiul populației în România, nu atât prin reintroducerea noțiunii de coș minim de consum, cât mai ales a ideii de nivel de trai decent. În ceea ce privește repartizarea cheltuielilor familiei, pentru alimentație este nevoie de 1.405 lei, pentru îmbrăcăminte și încălțăminte – 651 de lei, locuință – 1.781 de lei, dotarea locuinței – 220 de lei, cheltuieli cu locuința – 477 de lei, produse de uz casnic și igienă personală – 238 de lei, servicii – 488 de lei, educație și cultură – 546 de lei, îngrijirea sănătății – 107 de lei, recreere și vacanță – 234 de lei, fondul de economii al familiei – 615 de lei.

O cu totul altă dimeniune, să recunoaștem, care, privită prin prisma realității românești, se apropie chiar de ceea ce se numește „clasă medie”.

Și nu trebuie uitat un amănunt: coșul minim, de oricine ar fi stabilit, cuprinde alimente sau servicii de slabă calitate: presa a relatat că în 2017 Institutul Național de Statistică încludea în coșul lunar alimente precum untura, cartofii, mezelurile sau pastele făinoase. O familie „mânca” lunar 13 kilograme de cartofi și 37 de kilograme de pâine, dar numai 800 de grame de pește, 3 kilograme de mere, 500 de grame de citrice și 400 de grame de carne de oaie. Untul lipsea, înlocuit de untură și margarină.

Coșul minim de consum este, la fel ca alți indicatori, precum PIB, un instrument politic și economic, menit să ofere o anumită dimensiune în calcule și nu să măsoare gradul de bunăstare și de mulțumire al unei nații.

Astfel de dileme au fost încercate și de alte persoane, primul exemplu fiind chiar cratorul PIB, Simon Kuznets, laureat al premiului Nobel, care atenționa Congresul american, încă din 1934, că nivelul de bunăstare al unei națiuni poate fi dedus numai cu aproximație în urma calculării venitului național. Marea greșeală, spun criticii, este faptul că orice activitate economică este socotită bună și valabilă pentru averea națională: consum sporit de carburanți egal bunăstare, chipurile, chiar dacă asta înseamnă epuizare de resurse naturale și poluare; consumul de alcool și tutun antrenează și consumul de medicamente și costurile cu îngrijirea medicală, adică PIB în plus; înarmarea înseamnă PIB mai mare, dar înseamnă oare și o îmbunătățire a calității vieții?

La fel și în cazul coșului minim: o famile de 2,8 peroane poate avea un trai decent într-un sat din Vaslui cu o sumă pe care o altă familie din Teleorman, ca să luăm un nume la întâmplare, nu s-ar descurca nici jumătate de lună, iar alții din București nici măcar o săptămână.