Prima pagină » Știri » Traian Băsescu a grațiat trei bătrâne din Argeș condamnate pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești

Traian Băsescu a grațiat trei bătrâne din Argeș condamnate pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești

Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretele de grațiere individuală pentru cele trei bătrâne din Argeș condamnate pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești și pentru un bărbat condamnat pentru ucidere din culpă, considerentele fiind vârsta înaintată și starea sănătății acestora.

Băsescu a semnat decrete de grațiere pentru Veronica Gheorghe, de 69 de ani, Filoftia Barbu, de 78 de ani, Victoria Mihai, de 58 de ani, condamnate în luna ianuarie la câte un an și trei luni de închisoare pentru că nu au respectat decizia Judecătoriei Curtea de Argeș care le obliga să elibereze un teren agricol atribuit de instanță altei persoane.

Președintele a semnat și grațierea lui Lișiță Toader pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de patru luni închisoare aplicată pentru aceeași infracțiune și a lui Tătaru Titu pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de șase ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și