Prima pagină » Știri » Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru declarațiile privind romii nomazi

Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru declarațiile privind romii nomazi

Traian Băsescu, amendat de CNCD pentru declarațiile privind romii nomazi
Traian Băsescu, OUT! Umbra greșelii inacceptabile din 2010 l-a ajuns azi din urmă. Anunț de ultimă oră

Președintele Traian Băsescu a fost amendat, luni, de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru declarațiile făcute în noiembrie 2010, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat că „mulți dintre ei, în mod tradițional, trăiesc din ce fură”.

Hotărârea a fost luată în ședința de luni a Colegiului director al CNCD, cu șase voturi „pentru” și două „împotrivă”.

CNCD a hotărât că afirmația președintelui Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi „foarte puțini vor să muncească” și „mulți dintre ei, în mod tradțtional, trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.

„Reclamatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 600 lei. Colegiul director a aplicat aceasta amendă, ținând cont de faptul că președintele Traian Băsescu nu se află la prima faptă de discriminare”, se arată într-un comunicat al consiliului remis MEDIAFAX.

Președintele a fost reclamat la CNCD de asociația Romani Criss, pentru afirmațiile privind romii nomazi făcute la Ljubljana, în 3 noiembrie 2010.

Petiția a fost inițial soluționată prin hotărârea Colegiului director nr.176/04.05.2011 prin admiterea excepției de necompetență teritorială a CNCD, având în vedere faptul că afirmațiile au fost făcute în Slovenia, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat această hotărâre, în 21 ianuarie 2014, obligând CNCD să se pronunțe pe fond.

Președintele Traian Băsescu a declarat, în 3 noiembrie 2010, că obiectivul cultural al romilor nomazi este să circule din loc în loc și că interzicerea acestui drept ar însemna distrugerea unui pilon cultural, recunoscând că mulți dintre aceștia, „în mod tradițional, trăiesc din ce fură”.

„Chiar dacă au fost guverne care au dat un semnal legat de o eventuală blocare a accesului României în spațiul Schengen datorat problemei romilor sau altor probleme, de exemplu Mecanismul de Cooperare și Verificare, tratăm aceste afirmații doar ca pe afirmații care nu respectă chiar Tratatul de aderare între UE și România”, a declarat Traian Băsescu, la Ljubljana, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor sloveni.

Președintele Băsescu a adăugat că problema accesului în spațiul Schengen este una tehnică și că sunt șase rapoarte ale Comisiei Europene cu privire la progresele dotării României cu cele necesare pentru a îndeplini toate standardele Schengen, toate fiind pozitive, în luna decembrie 2010 urmând să se redacteze un ultim raport în acest sens.

„Credem că România îndeplinește toate condițiile pentru a adera la spațiul Schengen. De fapt, este mult mai palpabil accesul în spațiul Schengen decât întrarea în UE. Accesul în Schengen populația îl simte imediat, simte libertatea cu care circulă. Nu cred că vreun guvern va avea ca abordare finală neintrarea României în spațiul Schengen datorită problemei romilor. Ar fi și o încălcare a tratatului”, a mai spus șeful statului român.

El și-a manifestat susținerea fără rezerve a asigurării „unui minim” legat de sănătate, de posibilitatea de a învăța și de posibilitatea de a avea un loc de muncă.

„Trebuie să spun un lucru esențial – foarte mulți politicieni importanți fac o confuzie legată de romi. Nu putem vorbi despre toți romii. Cei pe care îi vedem umblând prin Europa sunt romi nomazi care provin din România și din alte țări ale UE. Obiectivul lor cultural e să circule din loc în loc. România are peste un milion de romi integrați, sunt parte a societății românești. Ceea ce nu am reușit e legat de integrarea romilor nomazi. Aici trebuie să ne punem noi, nu numai filosofic, ci și în mod practic întrebarea: vorbim despre integrare sau despre asimilare? A le interzice mișcarea înseamnă a le distruge unul dintre pilonii culturali ai romilor nomazi”, a mai arătat președintele Băsescu.

Una dintre probleme integrării romilor nomazi identificată de Băsescu este asigurarea educației pentru copii, dar și faptul că mulți dintre aceștia „trăiesc din ce fură”.

„Cum s-o faci pentru copiii romilor nomazi? Va trebui s-o facem! Mai avem o problemă care trebuie spusă și care face dificilă integrarea romilor nomazi – foarte puțini vor să muncească. Mulți dintre ei, în mod tradițional, trăiesc din ce fură. Dacă nu vom recunoaște cinstit și problemele pe care le are etnia însăși, și problemele pe care le avem noi în a cunoaște etnia, nu vom găsi soluția problemei”, a adăugat șeful statului român.

El a relatat că a fost primar și a oferit locuri de muncă romilor care se așezaseră la marginea Bucureștiului.

„Nu le-a plăcut și au plecat în altă parte. Sigur, era muncă în conformitate cu pregătirea lor – la salubrizare. Deci, problema trebuie privită în ansamblul ei și dacă ne limităm numai la a spune ce trebuie să facem noi dar nu și la ce trebuie să facă ei, nu vom rezolva problema”, a apreciat Băsescu.

El a mai spus că și președintele sloven, Danilo Turk, consideră că problema romilor este a Uniunii Europene.

„Vreau să precizez aici foarte clar că România nu se derobează de responsabilitățile pe care le are ca stat de origine al minorității rome. În același timp, este evident că România nu poate îngrădi cetățenilor ei dreptul de a circula liber pe teritoriul Uniunii Europene, ceea ce face ca problema romilor să fie nu numai o problemă a României, ca țară de origine, ci și o problemă a statelor pe care cetățeni europeni, chiar dacă sunt minoritari romi, se așază”, a conchis Traian Băsescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA