UPDATE 17.45 Mircea Băsescu a ajuns la sediul DNA, fiind asaltat de jurnaliști, care s-au îngrămădit să îi ia o reacție. „E treaba lui Bercea ce spune”, a spus el, întrebat despre acuzațiile aduse de Bercea Mondial. În rest, fratele președintelui nu a făcut alte declarații.
UPDATE.14:40 Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a fost citat la structura centrală a DNA în calitate de suspect, precizând că a fost chemat să se prezinte la sediul insituției la ora 18.00.
„Eu acuma mă duc în calitate de suspect. Nu de martor, de suspect”, a spus Mircea Băsescu.
Întrebat dacă se așteaptă să fie reținut de către procurorii DNA, fratele președintelui a răspuns: „Nu pot să mă aștept la nimic. Nu am niciun fel de experiență cu așa ceva”.
UPDATE.12:50 Mircea Băsescu a fost citat să se prezinte joi la DNA, la ora 18.00, în dosarul în care Florin Anghel a reclamat presupuse fapte de trafic de influență care ar fi fost comise de fratele președintelui, la audieri fiind așteptați și Bercea Mondial, soția acestuia și Marian Căpățână, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.
Mircea Băsescu a declarat, joi dimineață, că a vorbit cu fratele lui, președintele Traian Băsescu, de când a început scandal legat de Bercea Mondial, și că șeful statului este foarte supărat. El a adăugat că președintele știa despre cazul lui Bercea Mondial, așa cum „știa toată țara” și că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia.
„Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci președintele țării într-o asemenea problemă (…) Este interpretarea lor că eu zic că președintele știe. Președintele știe despre un asemenea caz, cum să nu știe. Știa toată țara și să nu știe președintele despre cazul Bercea Mondialu?”, a spus Mircea Băsescu.
Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: „Am vorbit, bineînțeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii și că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei președintele țării”.
Jurnaliștii au spus că președintele nu a făcut nicio declarație de când a început acest scandal, Mircea Băsescu răspunzând: „N-avea pentru ce, că nu știe nimic. Nu știm nimic, nu am auzit nimic, trebuie să vedem și noi interceptările alea, care, repet, au fost prezentate trunchiat, aiurea, care din 2012, care din 2011, care din 2013”.
Mircea Băsescu a mai spus că nu a luat niciun ban de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și nici nu a încercat eliberarea acestuia. El a precizat că nu știe nici măcar despre ce sumă este vorba, iar suma de 250.000 de euro la care face referire în înregistrare reprezintă banii pe care Marian Căpățână îi datora familiei lui Bercea Mondial.
„Eu nu am luat bani, doamnă. Eu nu am luat niciun ban (…) Erau în biroul celălalt (cei 250.000 de euro la care Mircea Băsescu se referă în înregistrare, n.r.), nici nu știu ce sumă era. Probabil că așa am spus. Dar nu știu ce sumă era, pentru că era Marian Căpățână cu plasa cu bani, la care mă și refer, în biroul celălalat, aștepta să le remaburseze o parte din datoria pe care o avea la ei”, a mai spus Mircea Băsescu.
El a afirmat că nu a încercat să intermedieze eliberarea lui Bercea Mondial și că îi sfătuia pe membrii familiei acestuia, care l-au rugat de sute de ori să-i ajute să-l elibereze pe Sandu Anghel, să aibă încredere în justiție.
Întrebat la ce s-a referit când a spus că a încercat să facă tot posibilul pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din penitenciar, Mircea Băsescu a răspuns: „Nu să-l scot eu doamnă, să se ajungă la recurs. Tot timpul le-am spus la neamurile lui: «Băi, nu încercați să dați bani la nimeni, pentru asta că mai rău îi faceți lui Bercea, și aveți încredere că justiția va rezolva problema». Ei tot timpul îmi spuneau că e nevinovat, «nașule, e nevinovat», și eu spuneam «ok, dacă e nevinovat, justiția va rezolva problema» (…) De fiecare dată le-am spus că nu pot să fac nimic, că eu nu cunosc nici judecători. Le-am recomandat avocat, l-am recomandat pe domnul Calafus, de aici din Constanța, dar mai mult de atâta, nu aveam ce să le fac”.
Mircea Băsescu a mai spus că înregistrarea video prezentată de Antena 3 „este o deturnare a adevărului, întrucât au fost prezentate numai mici fragmente, conectate cum au vrut ei”. El s-a declarat nemulțumit și de faptul că nu a putut să ia legătura cu televiziunea, în timpul emisiunii, precizând că atât el cât și avocatul lui au sunat de mai multe ori, fără rezultat.
„Pot să vă spun că am încercat să intrăm, să sunăm, atât eu cât și avocatul, la numărul de telefon la care vorbise avocatul înainte de a începe înregistrările. Eu am sunat de vreo patru-cinci ori, avocatul de vreo șapte-opt ori și nu ne-a mai răspuns nimeni. În schimb, când a sunat fina, i s-a răspuns imediat, ba încă s-a dat pauză după ce a sunat, astfel încât să poate să discute ei, să o învețe ce să spună. N-am ce să spun mai mult, vă spun că nu am luat bani, că n-am încercat să aranjez eliberarea lui Bercea”, a adăugat fratele președintelui.
Declarațiile au fost făcute după ce, anterior, Mircea Băsescu transmisese un comunicat de presă în care arăta că Traian Băsescu nu are „niciun fel de legătură” cu relația sa cu membrii familiei Anghel și că înregistrările audio-video difuzate de Antena 3 sunt scoase din context, iar acestea susțin starea de fapt prezentată de el în cuprinsul plângerii penale pentru șantaj.
Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele președintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare și că șeful statului ar fi știut despre acest demers.
Înregistrările au fost difuzate în prezența lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor „suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta” legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influență.
Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuții ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii și celor care le-au pus la dispoziție, de Mircea Băsescu și Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele președintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversația, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, și nu apare în filmare.
Materielele audio-video au fost prezentate în șase secvențe distincte, între care realizatorul emisiunii și invitații săi au subliniat că acestea ar releva acuzația de trafic de influență adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuțiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel și Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.
Într-un fragment de înregistrare se face referire la două tranșe de bani – de 350.000, respectiv 250.000 -, iar Mircea Băsescu, întrebat de ce nu se vorbește „cu Traian”, răspunde că acesta „știe”.
„F.A.: Să trăiți, domnu’ comandant. Suntem terminați!
M.B.: Cred.
F.A.: Terminați, nu că credeți că suntem terminați. Suntem terminați, nu jucărie. Domnu’ comandant, eu nu mă mai înțeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia pe acolo, pe la Drăgănești, că suntem niște proști. Că a luat banii de la noi și și-a luat mașină pe banii noștri. Te rog să mă crezi. Așa au zis muncitorii ăia ai lui. Să mor eu dacă te mint. Nu știu ce să facem, că nu o mai ducem… Prima și prima dată când a venit la noi, știi ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forțeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să-i dai drumul lui tata.
M.B.: Eu am făcut tot ce am putut.
F.A.: Stai să-ți zic. Când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000, i-am adus alea, v-am adus alea și după aceea v-am mai adus ăia 250.000. Și când i-am dus pe ăia 250.000, știi ce mi-a zis? Că matale deja ai dat un milion de euro, ca să-l scapi… și acuma? Uită-te, șapte ani jumătate! Domnu’ comandant, aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de politică, că e finul lui Băsescu și să dăm din ăsta în ăla, dar eu ce zic e să vă duceți să puneți mâna să-l scoateți, că moare ăla acolo, mă nene mă!
M.B.: Deci, eu ce mai sper nu e vorba de…
F.A.: Dar cu Traian nu au vorbit? De ce nu-i spui lui Traian? La Traian de ce nu trimiți, să facă el acolo?
M.B.: Știe, mă! Crezi tu că nu știe…”
Transcriptul unor fragmente difuzate de Antena 3 cu discuția dintre Mircea Băsescu și fiul lui Bercea Mondial:
În primul filmuleț difuzat, fratele președintelui confirmă că i „s-a pus mormanul ăla de dolari în brațe” și că la el ar fi ajuns „250.000”.
Florin Anghel: Voiam să te întreb ceva, te rog eu, tu știi ce mi-a zis el? Prima dată, atunci când i-a luat pe ăia 350.000 de euro…Te-ai dus matale cu el în mașină și i-ați dus la București? Așa-i?
Mircea Băsescu: Nu.
F.A.: Dar ți i-a adus.
M.B.: Măi, să știi că mi-a dat.
F.A.: Ți-a dat… dar o parte din ei… unde e mă mâncați-aș?
M.B.: Dar să știi că la mine a ajuns…
F.A.: Toți?
M.B.: La mine au ajuns 250.000
F.A.: Atâta?
M.B.: Da
F.A.: Și la el restul?
M.B.: Eu de aia eram curios atuncea, când mi s-a pus mormanul ăla de dolari în brațe. Deci la mine atât a ajuns, să știi.
„Eu am făcut tot ce am putut”
Într-un alt fragment de înregistrare, se face referire la două tranșe de bani – de 350.000, respectiv 250.000 -, iar Mircea Băsescu, întrebat de ce nu se vorbește „cu Traian”, răspunde că respectivul Traian „știe”.
F.A.: Să trăiți, domnu comandant. Suntem terminați!
M.B.: Cred.
F.A.: Terminați, nu că credeți că suntem terminați. Suntem terminați, nu jucărie. Domnu’ comandant, eu nu mă mai înțeleg cu Marian. Se laudă pe la ăia pe acolo, pe la Drăgănești, că suntem niște proști. Că a luat banii de la noi și și-a luat mașină pe banii noștri. Te rog să mă crezi. Așa au zis muncitorii ăia ai lui. Să mor eu dacă te mint. Nu știu ce să facem, că nu o mai ducem… Prima și prima dată când a venit la noi, știi ce ne-a zis? Că l-ai trimis matale ca să vină el, ca să ia alea, ca să te forțeze el pe matale, să fii matale mai obligat, ca să-i dai drumul lui tata.
M.B.: Eu am făcut tot ce am putut.
F.A.: Stai să-ți zic. Când l-ai trimis matale să ia ăia 350.000, i-am adus alea, v-am adus alea și după aceea v-am mai adus ăia 250.000. Și când i-am dus pe ăia 250.000, știi ce mi-a zis? Că matale deja ai dat un milion de euro, ca să-l scapi… și acuma? Uită-te, șapte ani jumătate! Domnu’ comandant, aici nu e vorba de avocată, aici nu e vorba de judecător, aici e vorba de politică, că e finul lui Băsescu și să dăm din ăsta în ăla, dar eu ce zic e să vă duceți să puneți mâna să-l scoateți, că moare ăla acolo, mă nene mă!
M.B.: Deci, eu ce mai sper nu e vorba de…
F.A.: Dar cu Traian nu au vorbit? De ce nu-i spui lui Traian? La Traian de ce nu trimiți, să facă el acolo?
M.B.: Știe, mă! Crezi tu că nu știe…
„Tu de ce nu înțelegi că președintele nu se poate…?”
Un alt fragment de conversație relevă cunoștințele lui Florin Anghel despre mersul procesului în care a fost judecat tatăl său. Discuția pare purtată, după conținutul ei, după condamnarea lui Bercea Mondial în primă instanță. Florin Anghel insistă pentru intervenție „la Traian”, iar fratele șefului statului replică spunând că „el nu poate să apară”.
M.B.: Recursul unde se judecă?
F.A.: Fiți atent cum e acum. La Slatina, la tribunal, s-a încheiat dosarul, n-o să mai ajungă acolo. Acuma, recursul se va face de la Curtea de Apel Craiova la Înalta Curte de Casație și Justiție. (…) Dacă nu, du-te și dă-i drumul acum.
M.B.: Nu, acum nu poate să-i dea drumul.
F.A.: De ce?
M.B.: Lasă să facă recursul, eu asta vreau. Să nu mai …
F.A.: Mă nene, păi ce recurs? Păi poți să-l dai afară și acum.
M.B.: Da?
F.A.: Păi fii atent. Poți să-l dai afară o dată la menținere, să nu-i mai prelungească, că e nevinovat, și o dată să-i pui cerere de înlocuire să nu părăsească localitatea. Merge și de asta.
M.B.: Merge?
F.A.: Dar dacă o pui, nu o mai pune că mai speri, că vedem ce facem. Pune-o la țanc (….) că moare omul ăla acolo. Că și mie mi-a dat tot șapte ani jumătate. Eu aș spune cu putere și cu … să te duci mata la Traian, să vorbești cu el, să nu mai… să se ducă direct, să-l ia de acolo.
M.B.: Băi, tu de ce nu înțelegi că președintele nu se poate … tu nu vezi că toți ăștia pe la toate televiziunile se uită numai după c… lui la nu știu ce. El nu poate să apară.
„Nu pot eu sau frate-miu să apărem acolo”
Un alt fragment de discuție are ca subiect o posibilă cerere de strămutare a procesului în care a fost judecat Bercea Mondial.
M.B.: Eu vreau să vedem la recurs.
F.A.: Măi nene, la recurs.. ce recurs? Vrei să strămuți dosarul?
M.B.: Da.
F.A.: Ca să nu se mai judece la Craiova
M.B.: Să nu se mai judece la Craiova, da.
F.A.: Păi dacă vrei așa, fă-o, mânca-ți-aș. Fii atent în cât timp poți să faci asta, în maxim 10 zile. Mai sunt nouă zile la dispoziție.
M.B.: 10 zile are pentru recurs.
F.A.: Da.
M.B.: Păi să facă avocata cerere.
F.A.: Păi fii atent. Eu îți fac cererea de strămutare și vin în două, trei zile la matale cu ea.
M.B.: Să o văd și eu.
F.A.: Păi matale degeaba o vezi, că nu știi ce e în cererea aia. Degeaba o vezi matale.
M.B.: Corect. Păi și atunci de ce vii cu ea la mine? Ea trebuie depusă acolo.
F.A.: Păi stai puțin. Trebuie să o iei matale să o depui sau trimiți matale pe cineva să o depui. Știi de ce? Ca să iei termen în două, trei zile, ca să poți să o strămuți, că așa ăștia de la Înalta Curte își dă termen în două, trei luni.
M.B.: Da? Băi dar nu, nu pot eu sau frate-miu să apărem acolo, de ce nu înțelegi?
F.A.: Păi știu că nu poți să apari, dar mai aveți o portiță dumneavoastră. N-aveți voi un om de bază pe care să-l trimiteți pe șustache să faceți, că aveți, da’ nu v-ați forțat nota, că dumneavoastră dacă forțați nota…
M.B.: Ei… nu am forțat nota de dracii au găsit-o…
F.A.: N-ai forțat-o nene, că dacă forțai….
„Așa era tot mersul făcut: să-l condamne cât a stat până acum”
F.A.: Hai să vedem cum îl scăpăm pe tata.
M.B.: Măi, trebuie să… trebuie să …
F.A.: Trebuie.. Când mai trebuie mă nene că uite că l-au condamnat.
M.B.: Eu asta și doream să se ajungă la…
F.A.: Să-l condamne?
M.B.: Să-l condamne la un an.
(…)
F.A.: Știi că matale mi-ai zi că îl condamnă la 10 luni sau la un an, nu mi-ai zis matale așa?
M.B.: Nu ți-am zis eu așa?
F.A.: Și ia uite la cât l-au condamnat.
M.B.: Păi așa era tot mersul făcut: să-l condamne cât a stat până acum și gata. Era toată lumea mulțumită. Și presa, și politicienii.
F.A.: Păi ai văzut că și presa a sărit și a zis că prea mult i-a dat lu Bercea… Dar stai puțin. Matale când te duci acuma ultima oară la Traian, când pleci la Traian?
M.B.:Sper să mă duc sâmbătă, duminică.
„La Traian mă duc, da’ nu pot să mă duc eu la Craiova”
F.A.: Dacă matale pui o cerere de înlocuire, dar să nu o pui până nu îți faci toate notele. Mi-ai zis Florine, du-te și depune-o, îi dă drumul de la Craiova, că dacă nu-i dă drumul de la Craiova, nu poți să mai faci recurs la cerere, că asta e fără drept de recurs.
(…)
F.A.: Când i-am dat ăia 350.000 de euro, matale ai știut de ei?
M.B.: Nu.
F.A.: De ăia 350.000 nu ai știut? Ba da, ai știut nene. Nu știi că ai spus du-te și du-i lui Marian? Când am venit eu prima dată la matale. Am venit cu mama după aceea cu ăia 350.000 după mine… sau din a doua tranșă, că eu i-am dat două tranșe lui – o dată 350.000 și o dată 250.000, și matale au știut de ambele tranșe ai știut.
M.B.: Nu, am știut de una, am știut doar de una.
F.A.: De o tranșă ai știut?
M.B.: Una…
F.A.: De ăia 350.000 ai știut mata. Du-te și dă-mi-l pe tata afară, te rog eu…
M.B.: Nu se pune problema.
F.A.: Te rog eu mult de tot, șefule.
M.B.: Trebuie să-l scoatem.
F.A.: Scoate-l afară.
M.B.: Deci e clar da… nu mai da la nimeni.
F.A.: Nu mai dau nici 1.000 de lei la nimenea. Dacă vrei, ți-i aduc pe toți aici, să mi-i ții matale, să vezi că nu mai merg pe nicio mână, numai dă-mi-l afară.
M.B.: Acuma nu mai da la nimeni niciun ban.
(…)
M.B.: Lasă-l, mă, pe Marian, treaba ta ce ai cu Marian, dar nu Marian e problema mea. (…) Problema mea e Anghel Sandu.
F.A.: Trebuia mă să te duci mă de mult la Traian, să-l forțezi ca să-i dea drumul.
(….)
F.A.: La el poți mă, să-i spui, că e frate-tu.
M.B.: Unde… la Traian mă duc, da’ nu pot să mă duc eu la Craiova.
F.A.: Păi cum să te duci matale acolo că și dacă te-ai duce n-ai face nimic, tot el, că el e…
M.B.: Mai rău fac.
F.A.: Păi vezi? Dar dacă matale te duci la el și el trimite, că trimite biletul, ca să-i dea drumul. (…) Sună și zi să nu mai facă recurs parchetul, să facem decât noi recurs, că dacă îi face recurs parchetul, îi mai dă ani, poate să-i mai pluseze, dar dacă nu-i mai face, poate să-i mai ia din ani.