Traian Băsescu, scandal uriaș după divorțul Elenei: Îl dau în judecată
„Îl voi da în judecată. Vom avea proces”, a spus Traian Băsescu, potrivit DCNews.ro
Fostul președinte a spus că este „mâhnit”: „Fiica mea trăiește o dramă”, a spus Băsescu.
Elena Băsescu este cea care a inițiat actele de divorț, iar Syda ar fi acceptat notarul propus de ea – sora ei, Ioana Băsescu. Elena Băsescu și Bogdan Ionescu s-au separat pe cale amiabilă, fără scandal și au decis să aibă custodie comună, fără restricții, asupra celor doi copii pe care îi au împreună, după cum scrie Libertatea.ro.
Elena Băsescu a divorțat după patru ani de la nuntă, timp în care au făcut doi copii. Elena și soțul ei, Bogdan Ionescu, zis „Syda”, au divorțat.
Cât despre avere, spun surse apropiate familiei Băsescu, Elena și Bogdan au decis să nu facă partaj și să lase casa în care au locuit împreună, până acum, celor doi moștenitori. Se pare că fiica fostului președinte și cei mici vor continua să locuiască în „casa conjugală”, iar Bogdan Ionescu s-a mutat, deja, într-un apartament.