TRAINING. Cursurile online de management la distanță, cele mai căutate. Care sunt firmele care au rămas neafectate de pandemia de coronavirus și cele care au avut de câștigat
În demersul lor de adaptare la noua realitate a #coronacrizei, 93% participanții la studiul despre impactul COVID-19 asupra proceselor de învățare și dezvoltare personală ale angajaților din cadrul companiilor locale și multinaționale cu sediul în România solicită cursuri online de management la distanță.
Alți 84% dintre intervievați își doresc cursuri online de de leadership în criză, iar 62% vor renunța la webiinarii post-criză.
Potrivit unei informări transmise Gândul.ro, studiul a relevat totodată că această criză generată de pandemia de COVID-19 a afectat negativ trei sferturi dintre respondenți, mai exact pe aproximativ 77% dintre aceștia.
În contrapartidă, pentru 18% dintre companiile vizate această criză nu a avut niciun impact, activitatea continuând în condiții normale, în timp ce 5% au declarat că actuala #coronacriza a avut chiar un impact pozitiv asupra activității lor.
Companiile care au rămas neafectate sau afectate în mod pozitiv provin în principal din domenii ca educație, IT&C, HR și recrutare, servicii și utilități, finanțe-contabilitate, management și consultanță.
„Multe companii eșuează în a construi proiecte de învățare continuă”
Potrivit precizărilor surselor citate, majoritatea respondenților la studiu se confruntă cu provocări legate de menținerea proceselor de training și dezvoltare a angajaților.
Și asta deoarece 50% dintre respondenți au declarat că au avut sau vor avea bugetele pentru programele de training înghețate pe toată durata crizei.
Alți 31% dintre cei intervievați au susținut că aceste programe nu sunt o prioritate pentru management, în timp ce 23% s-au confruntat cu reticența angajaților față de programele de pregătire online sau live-virtual.
Nu în ultimul rând, doar 26,5% dintre companii au oprit complet programele de pregătire a angajaților, 47%, continuă cursurile, iar restul respondenților au decis să amâne aceste activități pentru a doua jumătate a anului 2020.
„Criza actuală dovedește cât de important este să învățăm să folosim tehnologia, pentru a fi mai productivi, mai conectați, mai creativi și mai inteligenți. Franklin spunea că investiția în cunoaștere furnizează cea mai mare dobândă, dar la noi prea multe companii eșuează în a construi proiecte de învățare continuă în rândul populației active”.
„Doar 7% dintre români au fost implicați într-un asemenea proces în 2018. De șase ori mai puțini decât cehii, polonezii sau ungurii și de opt ori mai puțini decât belgienii, germanii sau suedezii. Această stare de fapt nu mai poate continua.
„Împreună cu colegii mei din Bittnet Education vom lansa până la finalul acestui trimestru cel mai mare proiect național de educație digitală și reconversie profesională din România.
„Invităm mediul public și privat să ni se alăture în acest demers, pentru că țara nu-și mai permite «să ne vrea proști»”, a declarat Dan Berteanu, CEO Bittnet Training și VP of Education în cadrul Bittnet Group.
Cererea pentru training educațional, „modificată complet”
În ceea ce privește abilitățile de muncă la distanță, cele mai căutate programe de training sunt cursurile de management la distanță (conform a 93% dintre respondenți) urmate de abilitățile de lucru la distanță (89%), leadership în criză (84%) și programele de re-skilling și up-skilling (67%), susțin sursele citate.
Recrutarea și onboarding-ul au fost considerate cele mai puțin importante, în conformitate cu semnalele de pe piață potrivit cărora companiile și-au oprit temporar activitățile de recrutare.
„COVID-19 a modificat complet cererea pentru training educațional, deoarece majoritatea companiilor și-au îndreptat atenția către management și angajați, pentru a se asigura că aceștia se vor adapta și chiar excela în această perioadă de criză.
Pe de altă parte, cererea tot mai mare pentru cursuri de perfecționare și recalificare profesională indică faptul că multe companii sunt determinate să își păstreze personalul actual, sub condiția ca acesta să învețe noi competențe”, a menționat Dan Berteanu.
Cu privire la evaluarea eficienței programelor de training live virtual, 58% dintre companii consideră mediul virtual mai puțin eficient pentru echipele lor, iar 34% sunt de părere că acesta oferă o experiență similară.
Spre comparație, mai puțin de 9% găsesc mediul virtual mai performant spre deosebire de clasele live.
Absența interacțiunii sociale față în față este principalul motiv pentru care preferă învățarea clasică, în sala de curs, în locul celei virtuale.
„Nu este de mirare că unele companii pun sub semnul întrebării eficiența trainingurilor online, deoarece majoritatea au fost nevoite să se adapteze mediului virtual într-o perioadă de timp extrem de scurtă”.
„Ne așteptăm ca pe măsură ce transformarea digitală va progresa, mai mulți dintre noi vom îmbrățișa schimbarea și ne vom adapta la noua realitate într-o manieră cât mai structurată. Astfel, vom putea profita de tot ce ne oferă tehnologia, dar fără să sacrificăm aspectul social al acesteia.
„Acest lucru este vizibil mai ales în rezultatul studiului, care indică faptul că toate companiile doresc să mențină o parte din soluțiile și măsurile care au fost implementate pe durata stării de urgență”, a adăugat Dan Berteanu.
„Munca de la distanță nu va mai fi un beneficiu extra salarial”
Perioada de izolare socială și modelul obligatoriu de „muncă de acasă” care a fost derulat în marea majoritate a companiilor din România a adus în schimb o rază de lumină asupra unor oportunități și soluții benefice, pe care companiile doresc să le implementeze chiar și după ce pandemia se va sfârși.
Potrivit specialiștilor companiilor implicate în realizarea studiului, munca de la distanță nu va mai fi un beneficiu extra salarial.
Cel mai probabil, acesta va deveni un nou mod de derulare a activității în multe companii, fiind a doua cea mai populară soluție ce va fi păstrată în rândul companiilor (68%).
Extinderea și accelerarea competențelor digitale se află și ea în rândul acțiunilor preferate de respondenți pentru a fi păstrată după criză (61%).
Deloc surprinzător, va scădea ponderea interesului pentru webinariile live virtual, doar 38% dorind să le mențină post-criză.
Cererea pentru programele de e-learning (36%), dar și a trainingurilor despre folosirea instrumentelor de lucru la distanță (23%) se preconizează, de asemenea, că vor scădea.
Și asta deoarece majoritatea angajaților așteaptă cu nerăbdare reluarea activităților sociale în cadrul companiilor lor, inclusiv participarea la traininguri și experiențe de învățare în format live.
Respondenții la studiu au reprezentat 5+ domenii de activitate
Studiul a fost efectuat în intervalul 8 și 22 aprilie pe un eșantion de 128 de respondenți, companii cu sediul în România, dintr-o varietate de industrii și de diferite dimensiuni, începând de la 0-50 și până la peste 2.000 de angajați.
18,75% dintre respondenți își desfășoară activitatea în domeniul educație și training, 13,28% în IT&C, 13,25% în industria de producție, 8,59% în industria auto și 7,81% în management și consultanță.
Scopul studiului realizat de Bittnet Training și de Equatorial, împreună cu partenerii lor, a fost de a evalua impactul coronavirusului asupra mediului de afaceri românesc.
O altă prioritate a fost aceea de a înțelege modul în care departamentele de resurse umane și-au adaptat procesele de învățare și dezvoltare personală ale angajaților, precum și de a afla care sunt cele mai căutate abilități ale unui angajat în vremuri de pandemie și izolare socială.
Sursă foto: Pixabay/caracter ilustrativ