Transalpina se închide. Se anunță vreme rea și ninsoare viscolită
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că Drumul Național 67C – Transalpina va fi redeschis după îmbunătățirea condițiilor meteorologice.
„La data de 6 octombrie 2017. orele 20.00, pe DN67C, între localitățile Rânca si Obârșia Lotrului km 34+500 – km 59+800, s-a dispus închiderea temporara a traficului rutier din cauza condițiilor meteo nefavorabile – viscol, zăpada, ceață, până la îmbunătățirea acestora”, a declarat reprezentantul IPJ Vâlcea.
Zona tranzitată de DN 67C trece prin județe pentru care Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări meteo de ploi și ninsori, pentru acest sfârșit de săptămână.
Cele mai afectate județe sunt cele din sud și sud-est, iar la munte ninsoarea va fi viscolită.