Transportul în comun, blocat la Râmnicu Vâlcea din cauza protestelor șoferilor regiei de transport

Publicat: 10 06. 2013, 09:06
Actualizat: 01 04. 2019, 01:16
Transportul în comun este blocat, luni dimineață, la Râmnicu Vâlcea, după ce șoferii regiei de transport au refuzat să plece pe traseu, reclamând că nu le sunt mărite salariile și că au fost făcute nejustificat angajări, transmite corspondentul MEDIAFAX.

Potrivit liderului sindicatului societății, Constantin Duță, șoferii nu au plecat cu mașinile pe traseu și protestează în fața pavilionului administrativ al unității, așteaptând ca directorul regiei să îi primească la negocieri.

Liderul sindical a precizat că este vorba despre un protest spontan.

„Oamenii au salarii mici și cer majorarea acestora. De asemenea, sunt nemulțumiți și de faptul că se tot fac angajări în unitate, numărul salariaților crescând de la 178 la 205. Așteptam negocierile cu conducerea, iar până la o rezolvare oamenii refuză să plece pe trasee,” a declarat liderul sindicatului, Constantin Duță.

Săptămâna trecută, au declanșat proteste și au refuzat să iasă cu mașinile pe trasee angajații regiilor de transport în comun din Constanța și Brașov.