Trecem la ORA DE IARNĂ 2018. Ar putea fi pentru ULTIMA OARĂ când facem această schimbare

Publicat: 27 10. 2018, 12:31
Actualizat: 25 03. 2019, 20:28

Ora de iarnă este de fapt ora legală oficială standard, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea țărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu 60 de minute. Cel care s-a gândit prima dată la posibilitatea introducerii acestui tip de orar convențional a fost un neo-zeelandez pe nume Hudson, în 1898.

Ar putea fi pentru ultima oară în care ar trebui să schimbăm ora în funcție de anotimp.

Comisia Europeană a publicat rezultatele preliminare ale unei consultări publice printre cetățenii Uniunii Europene, privind sistemul orei de vară. 84% dintre respondenți nu mai doresc să-și schimbe ceasul de două ori pe an.

Consultarea publică a fost făcută online, în perioada 4 iulie – 16 august 2018 și a avut cea mai mare rată de răspuns dintre toate sondajele de acest fel de până acum: 4,6 milioane de răspunsuri din cele 28 de țări. 78% dintre români sunt împotriva schimbării ceasului de două ori pe an.

„Milioane de europeni au profitat de consultarea publică pentru a-și exprima opiniile. Mesajul este foarte clar: 84% dintre ei doresc să nu se mai schimbe ora. Vom acționa acum în consecință și vom elabora o propunere legislativă adresată Parlamentului European și Consiliului, care vor decide împreună,” a declarat Violeta Bulc, comisar european pentru Transporturi.

84% dintre participanții la consultarea publică privind ora de vară vor ca Europa să renunțe la schimbarea orei de două ori pe an. https://t.co/dpAs5VPczu #Summertime #EUHaveYourSay pic.twitter.com/XsSIRpJoi8

— Comisia Europeană (@RCERomania) August 31, 2018

 

 

Copiii și bătrânii resimt cel mai puternic trecerea la ora de iarnă. Medicii anunță că schimbarea orei ne afectează pe toți, pe unii însă – mai puternic.

În primele zile de când ceasul s-a dat cu o oră înapoi, ne putem confrunta cu tulburări de somn, cu scăderea poftei de mâncare și a capacității de muncă. În plus, în perioada următoare putem acuza un nivel de concentrare scăzut.

Specialiștii recomandă să mergeți la culcare cu o oră mai târziu, sâmbătă seara. În acest fel, numărând aceleași ore de somn, trezirea de dimineață se va face la o oră considerată ca obișnuită.

Unele persoane acuză o oboseală puternică după schimbarea orei, însoțită eventual de o senzație de disconfort și chiar de dureri de cap. Pentru a depăși această stare este nevoie de multă odihnă și de adoptarea un ritm de viață ce corespunde trecerii la noua oră. Simptomele vor trece în câteva zile sau în maximum câteva săptămâni.