Trei adolescenți au fost atacați cu un cuțit de doi tineri pe un bulevard din Brăila
Doi copii au rănit cu un cuțit și au tâlhărit trei elevi, în două incidente separate, produse marți, pe un bulevard din Brăila.
Potrivit polițiștilor, agresorii, cu vârste de 10 și 17 ani, au atacat un elev de 15 ani, pe care l-au înjunghiat cu scopul de a-l tâlhări. Ulterior, ei au abordat alți tineri de 16 ani, cărora le-au furat o țigară.
Adolescentul înjunghiat a ajuns la spital, iar celelalte două victime au scăpat fără a fi rănite. Agresorii au fost prinși de polițiști.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila au fost sesizați de către UPU Brăila, cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat un minor, în vârstă de 15 ani, din Brăila, care ar fi fost agresat. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în jurul orei 14.00, un timp ce se afla pe Calea Călărașilor, ar fi fost abordat de două persoane, care l-ar fi amenințat și l-ar fi înțepat cu un cuțit, cu scopul de a le da bani. Totodată, folosind aceeași metodă, ar fi abordat alți doi minori, ambii în vârstă de 16 ani, din Brăila, de la care ar fi sustras și o țigară. Cei doi tineri nu au suferit vătămari corporale. Polițiștii i-au identificat pe raza municipiului, pe doi minori, cu vârstele de 10, respectiv 17 ani, bănuiți de comiterea faptelor”, au anunțat reprezentanții IPJ Brăila.
Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru tentativă de tâlharie calificată și tâlhărie calificată.