Trei adolescenți s-au certat pe stradă, motivul fiind o fată. Apoi unul a scos un cuțit și a început să lovească
Potrivit polițiștilor, fapta s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 01.00, pe strada Brizei, din cartierul Poarta 6, din municipiul Constanța.
Oamenii legii au fost anunțați, prin Serviciul unic de urgență 112, chiar de către unul dintre adolescenți, ambii în vârstă de 16 ani.
Aceștia le-au spus anchetatorilor că s-ar fi luat la ceartă de la o fată, iar apoi amicul lor, care s-ar fi aflat sub efectul unor substanțe halucinogene, a scos un cuțit cu care i-a lovit. Ei au apucat să meargă până la locuința unuia dintre ei și apoi au sunat după ajutor.
Victimele au fost transportate cu o ambulanță la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi nu au fost răniți grav, dar vor rămâne sub supraveghere medicală.
În urma declarațiilor victimelor și ale unor martori, polițiștii au reușit identificarea agresorului, un adolescent în vârstă tot de 16 ani, continuând cercetările pentru depistarea sa.
În funcție de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării răniților, se va face și încadrarea juridică corespunzătoare a faptei.