Trei aeronave ale Wizz Air survolează aeroportul Cluj așteptând redeschiderea acestuia
Directorul aeroportului, David Ciceo, a declarat corespondentului MEDIAFAX că este vorba despre trei curse ale companiei Wizz Air, de la Paris, Luton și Valencia.
„Trei avioane ale companiei Wizz Air survolează Clujul așteptând redeschiderea traficului aerian de pe aeroport, în următoarele 15 minute. Este vorba despre curse la Paris, Luton și Valencia, care au înregistrat întârzieri până acum”, a spus Ciceo.
Avionul de la Paris trebuia să aterizeze la 12,25, iar cele de Luton și Valencia la 13.30.
Joi dimineață, un avion al companiei Blue Air, cu 116 persoane la bord, care efectua o cursă charter de la București, a ieșit de pe pista Aeroportului Internațional „Avram Iancu” din Cluj, la capătul dinspre oraș al pistei, la aterizarea pe aeroportul clujean, de unde trebuia să mai ia pasageri, fără a exista persoane rănite.
Directorul Aeroportului din Cluj, David Ciceo, a susținut că, joi dimineață, când ningea, condițiile de aterizare pe aeroport erau corespunzătoare și că piloții avionului care a ieșit de pe pistă le cunoșteau, adăugând că aceștia ar fi cerut să aterizeze întrucât nu mai aveau combustibil suficient.
Întrebat dacă piloții ar fi solicitat turnului de control să aterizeze pentru că aeronava nu mai avea combustibil suficient, Ciceo a confirmat această solicitare și a precizat că, în acel moment, utilajele aeroportului deszăpezeau, dar condițiile de aterizare erau bune.
Potrivit directorul David Ciceo, o comisie specială de la Autoritatea Aeronautică și de la aeroportul clujean va investiga cauzele incidentului.
În urma incidentului, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj este închis, mai multe curse aeriene fiind anulate sau întârziate.
Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj Călin Tuluc declara că aeroportul ar putea rămâne închis câteva ore, până se va verifica incidentul.
Compania aeriană low cost anunța că aterizarea avionului Blue Air care a ieșit cu 5-10 metri în afara pistei aeroportului din Cluj-Napoca a avut loc în condiții meteo dificile, cu ninsoare și zăpadă depusă pe suprafața pistei, dar în limitele admise pentru operare.
„Aeronava care efectua zborul de tip charter numărul OB 9301 pe ruta Otopeni-Cluj-Barcelona la aterizarea la Cluj a întâmpinat un incident minor depășind cu aproximativ 5-10 metri suprafața pistei. Aterizarea s-a efectuat în condiții meteo dificile, ninsoare și zăpadă depusă pe suprafața pistei de aterizare, dar conform buletinelor meteo transmise de turn în limitele admise pentru operare, inclusiv coeficientul de frânare declarat de către aeroport”, arăta Blue Air.
La bord se aflau 110 pasageri și 6 membri ai echipajului.
Unii pasageri din avion au susținut că pista nu era curățată de zăpadă, în timp ce conducerea aeroportului afirma că erau condiții bune de aterizare.