Trei angajați ai BCR Asigurări de Viață, arestați în cazul de evaziune de șase milioane euro
Trei angajați ai BCR Asigurări de Viață, reținuți în cazul de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la șase milioane de euro pentru o perioadă de șapte luni, au fost arestați preventiv de Tribunalul Mureș, iar alți șapte funcționari bancari au primit interdicția de a părăsi țara.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Tribunalul Mureș, magistrații au decis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, arestarea prevetivă, pentru 29 de zile, a trei angajați de la BCR Asigurări de Viață, fiind vorba despre Sevciuc Diana Violeta, director executiv vânzări BCR Asigurări de Viață, Manțoiu Alin George, manager relații corporate la BCR Life Insurance, și Manțoiu Gicu Emanuel, în dosarul în care DIICOT a propus arestarea preventivă a zece funcționari bancari acuzați de evaziune fiscală.
Ceilalți șapte funcționari bancari reținuți miercuri au primit interdicția de a părăsi țara.
Totodată, cei opt patroni ai unor firme care ar fi implicate în evaziunea fiscală cu BCR Asigurări și pentru care procurorii au cerut arestarea preventivă într-un alt dosar înregistrat la Tribunalul Mureș vor fi, de asemenea, cercetați în libertate, mai arată sursa citată.
Șeful DIICOT Mureș, Alin Lazăr, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că în ambele dosare s-a declarat recurs, care urmează să se judece la Curtea de Apel Târgu Mureș.
Un număr de 18 persoane, între care zece angajați ai BCR Asigurări de Viață, au fost reținute, miercuri, în cazul de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la șase milioane de euro pentru o perioadă de șapte luni.
De asemenea, procurorii au decis instituirea sechestrului pe conturile a zeci de firme din cele 112 implicate în acest caz de evaziune fiscală.
Un număr de 166 de percheziții au avut loc, marți, în București și în 26 de județe, la locuințe și la sediile a 112 firme, precum și la sediile unor filiale ale BCR Asigurări de Viață, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală.
Surse din rândul anchetatorilor afirmau că nouă filiale ale BCR Asigurări de Viață au fost percheziționate de procurorii DIICOT și de polițiști, fiind ridicați, în baza unor mandate de aducere, 21 de funcționari, dintre care cinci cu funcții de conducere, respectiv un director din București și patru directori zonali.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetări față de persoane cu atribuții de conducere și angajați ai unei societăți de asigurări, precum și față de reprezentanți ai unor societăți comerciale, care sunt suspectați că au constituit un grup infracțional organizat, în scopul obținerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor și a impozitelor aferente unor drepturi salariale.
Conform sursei citate, modul de operare este unul inedit, constând în acordarea disimulată a unei părți din drepturile salariale lunare, inițial prin încheierea de către angajator a unei polițe formale de asigurare de viață colectivă cu operatorul de asigurări, achitarea contravalorii polițelor de asigurare de către angajator, respectiv a primelor lunare aferente clauzei EB (economisire-beneficii), urmate imediat, în cursul aceleiași zile sau în ziua următoare, de „răscumpărarea clauzei suplimentare” și, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare de către asigurător direct în conturile angajaților – beneficiarii de fapt ai respectivelor contracte de asigurare, care primeau aceste plăți ca fiind parte din veniturile salariale.
După reținerea unui comision de aproximativ 10% din valoarea primei, primele de asigurare erau returnate în conturile angajaților, cu o frecvență lunară, sub formă de răscumpărare, aceasta reprezentând de fapt o formă mascată de plată a drepturilor salariale și în același timp o modalitate de sustragere de la plata contribuțiilor aferente salariilor acordate.
Astfel, prin această metodă, salariații primeau o parte din indemnizația lunară cu eludarea plății taxelor aferente acestor drepturi salariale, costul pentru angajator reprezentându-l doar comisionul de 10% către asigurator.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la șase milioane de euro, aferent unei activității infracționale desfășurate pe o perioadă de șapte luni, perioada de săvârșire a infracțiunilor fiind însă mult mai mare, respectiv din 2009, precizau procurorii DIICOT.
Într-un comunicat transmis marți, BCR Asigurări de Viață afirma că asigurătorul a predat DIICOT Târgu Mureș înscrisuri și informații în cadrul investigației, că sprijină această acțiune și cooperează cu reprezentanții instituției, precizând că „niciun membru al conducerii societății nu a fost vizat de acțiunea desfășurată”.
De asemenea, se mai spune în comunicatul BCR Asigurări de Viață, compania prezumă faptul că modul de lucru al angajaților și partenerilor săi contractuali este deplin legal până la proba contrarie, motiv pentru care își exprimă sprijinul și față de aceștia.
BCR Asigurări de Viață este unul dintre primii trei jucători pe piața de profil după nivelul primelor subscrise în 2012, care au atins 425,2 milioane de lei, potrivit datelor companiei.
Compania este membră a grupului financiar Vienna Insurance Group (Austria), care mai deține pe piața locală Asirom și Omniasig (fosta BCR Asigurări).
Acționarii asigurătorului român sunt Vienna Insurance Group AG – 91,31%, Banca Comercială Română – 5,41% și mai multe persoane fizice – 3,28%.