Trei ani de închisoare pentru un primar care a accidentat mortal o adolescentă, în timp ce conducea băut
Inițial, primarul Valerică Șercăianu a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare de către magistrații Judecătoriei Buzău, în timp ce șoferul unei alte mașini implicate în accidentul rutier, Claudiu Nițu, a fost condamnat la doi ani de închisoare. Decizia a fost atacată de procurori, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploiești.
După cinci termene la Curtea de Apel Ploiești, magistrații au majorat pedeapsa la trei ani de închisoare cu executare pentru primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu, decizia fiind definitivă și irevocabilă.
De asemenea, Claudiu Nițu, cel de-al doilea șofer implicat în accident, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Totodată, în cazul celor doi magistrații au decis interzicerea mai multor drepturi, precum și ca aceștia să plătească daune către victimele accidentului pe care cei doi l-au provocat.
În 21 mai 2013, două adolescente care se întorceau acasă de la școală au fost acroșate, în localitatea buzoiană Potoceni, de un autoturism condus de primarul comunei Cernătești, Valerică Șercăianu. Una dintre fete a fost rănită, în timp ce colega sa, care urma să împlinească 15 ani, a murit la scurt timp. Adolescenta decedată, singură la părinți, era elevă în clasa a VIII-a.
Anchetatorii au stabilit că primarul era băut la momentul producerii accidentului, iar ulterior acesta a fost reținut pentru ucidere din culpă și apoi arestat preventiv până la începutul lunii iunie 2013. Pe perioada arestului preventiv, primarul a fost suspendat din funcție, iar după ce a fost eliberat și-a preluat funcția.
În iulie 2013, Valerică Șercăianu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă în formă agravantă, alături de alt șofer implicat în accident, care a fost acuzat de ucidere din culpă.