Prima pagină » Știri » Trei ani de la COLECTIV. MARȘUL CHITARELOR în memoria victimelor DEZASTRULUI

Trei ani de la COLECTIV. MARȘUL CHITARELOR în memoria victimelor DEZASTRULUI

Galerie Foto 1
Cele mai importante știri ale dimineții

Marți, 30 ocotmbrie, se împlinesc 3 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.

Traficul va fi restricționat, marți, în centrul Capitalei pentru un marș comemorativ în amintirea victimelor de la Colectiv, denumit „Marșul Chitarelor”, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.

Asociația Colectiv GTG 3010 organizează, marți, o campanie denumită „Marșul Chitarelor”. Astfel, între orele 19:30 – 20:30, va avea loc marșul comemorativ denumit „Marșul Chitarelor „, în memoria victimelor de la Clubul Colectiv. Între orele 18.30 – 19.30, oamenii se vor aduna în Parcul Unirii, pe trotuarul dinspre magazinul Unirea, iar între orele 19.30 – 20.30, se vor deplasa pe traseul: Parcul Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea), traversarea intersecției Bd. I.C. Brătianu cu Bd. Unirii, Pod Șerban Vodă, Splaiul Unirii, str. Bucur, Piața Bucur.

Traficul rutier va fi închis și reluat progresiv pe traseul de desfășurare al marșului, cu avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul PMB și al Brigăzii Rutiere.

Președintele Klaus Iohannis a depus, la Clubul Colectiv, o coroana de flori în memoria victimelor „Colectiv”, zi în care se împlinesc trei ani. 

La trei ani de la incendiul din Clubul Colectiv, furia părinților și a victimelor care au supraviețuit este încă vie, întrucât justiția românească nu a stabilit vinovații. La fiecare termen din dosar, sala de judecată este ticsită de victime și de susținători care o părăsesc la fel de dezamăgiți.

La câteva ore de la tragedia din Clubul Colectiv, mai precis în dimineața zilei de 31 octombrie 2015, procurorii se aflau la fosta Fabrică Pionierul, pentru a începe să strângă probe și date pentru a demara o anchetă penală. Inițial, cazul a fost instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, însă printr-o ordonanță a procurorului general – Tiberiu Nițu, la acel moment – dosarul a fost preluat de Parchetul General, fiind desemnată o echipă de procurori care să lucreze la anchetă.

Cercetările de la Parchetul General au fost încheiate în data de 28 aprilie 2016, când s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților. La dosarul de la PÎCCJ vorbim de opt inculpați: cei trei patroni ai Clubului Colectiv, trei artificieri și două societăți comerciale (Colectiv Club SRL și Golden Ideas Fireworks Artists SRL). Acuzațiile puse în sarcina lor sunt grave: ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul mai multor persoane, vătămare corporală din culpă, în formă agravată, având ca urmare vătămarea mai multor persoane și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri. Dosarul a parcurs pași puțini și greoi: inițial s-a început judecata lui la Judecătoria Sectorului 4, unde vreme de câteva termene bune s-a discutat strict pe competența instanței. În final, s-a decis declinarea competenței către Tribunalul București, unde nici acolo dosarul nu a înregistrat progrese, termenele fiind amânate din cauza lipsei de proceduri, erori în citare, angajare apărător etc.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?