Trei bărbați arestați după ce au spart zece supermarketuri

Publicat: 01 11. 2013, 13:59
Actualizat: 13 02. 2019, 00:34

Trei bărbați au fost arestați preventiv, după ce, în aproximativ o lună și jumătate, au spart zece supermarketuri din Capitală, potrivit unor oficiali din Poliția Capitalei.

„În noaptea de 30/31 octombrie a.c., judiciariștii bucureșteni din cadrul Secției 9 Poliție, cu sprijinul de specialitate al Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și al Serviciului de Analiză a Informațiilor din cadrul DGPMB au reușit destructurarea unui grup infracțional compus din trei membri, cu vârste cuprinse între 33 și 35 de ani, specializat în furturi din societăți comerciale”, arată vineri Poliția Capitalei, într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, cei trei bărbați se duceau la furat cu o mașină inscripționată „Taxi Pelicanul”. După ce intrau în magazinele vizate, furau exclusiv cafea și țigări, atât cât puteau să ia în mai puțin de un minut, în condițiile în care se declanșa alarma și riscau să fie găsiți la fața locului de polițiști sau de reprezentanții firmelor de pază aflate sub contract cu magazinele respective.

Cei trei au fost prinși în flagrant, în noaptea de miercuri spre joi, de polițiștii Secției 9, care i-au urmărit în sectoarele 2, 3 și 4, timp în care suspecții au încercat să intre în mai multe magazine.

În jurul orei 06.30, doi dintre ei au reușit să spargă un supermarket din secorul 4, în timp ce al treilea a rămas în apropiere pentru a-i anunța în cazul în care apar polițiștii sau agenții de pază.

Hoții au ieșit din magazin cu marfă în valoare de peste 2.000 de lei, fiind prinși imediat de polițiștii Secției 9.

Cei trei bărbați au fost reținuți și prezentanți magistraților Judecătoriei Sectorului 2, care au eliberat pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.