Trei bărbați, arestați după ce au violat o fată de 21 de ani, prietena unuia dintre ei
Trei bărbați au fost arestați preventiv, iar al patrulea este cercetat în libertate, după ce au violat o tânără de 21 de ani, prietena unuia dintre agresori, în subsolul unei locuințe din Brașov, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit comisarului șef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, fapta a avut loc în 28 octombrie, însă fata a sesizat Poliția abia după trei zile, în 1 noiembrie.
Tânăra, în vârstă de 21 de ani, este originară din Vaslui și locuia la Brașov fără forme legale. De aproape trei luni, ea avea o relație cu un bărbat de 23 de ani din Buzău, care lucra la o firmă de construcții din Brașov.
În 28 octombrie, tânăra a fost convinsă să meargă în beciul casei unde locuia cu chirie bărbatul, de pe strada Baba Novac din cartierul brașovean Astra. Acolo, bărbatul i-a propus fetei să facă sex cu el și cu alți trei prieteni de-ai lui, cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani, colegi la firma de construcție, toți din județul Buzău, a precizat Liviu Naghi.
Fata a refuzat propunerea, fiind violată de cei patru bărbați. Ea a avut nevoie de două-trei zile de îngrijiri medicale.
„În 1 noiembrie, ora 21.00, Poliția Municipiului Brașov a fost sesizată de o tânără de 21 ani cu privire la faptul că în seara zilei de 28 octombrie a fost victima unei agresiuni sexuale. Reclamanta a sesizat că, în jurul orei 21.00, sub pretextul că o duce la un suc, a fost dusă cu forța de prietenul său în subsolul unei locuințe necunoscute din cartierul Astra, unde, împotriva voinței sale, a fost obligată să întrețină raporturi sexuale cu prietenul ei și cu alți trei tineri necunoscuți”, a spus reprezentantul Poliției Brașov.
Polițiștii i-au prins pe cei patru bărbați, care au fost prezentați, luni, Judecătoriei Brașov, care a emis mandate de arestare pentru trei dintre ei, între care și prietenul victimei. Cel de-al patrulea agresor este cercetat în libertate, pentru viol.