Trei bărbați care spărgeau mașini, prinși cu focuri de armă în Capitală
Polițiștii au reținut ieri trei bărbați, de 22, 32 și 65 de ani, imediat după comiterea unui furt din autoturism.
„În fapt, în perioada iunie-iulie 2017, polițiștii au documentat activitatea celor trei, cunoscuți cu preocupări de natură infracțională, pe linia furturilor din auto. Ieri, în jurul prânzului, cei trei au fost observați în timp ce s-au deplasat în mai multe cartiere din sectorul 6. La un moment dat, doi dintre bărbați au coborât în dreptul unui autoturism parcat, iar unul dintre ei a lovit în geamul din dreapta față, l-a spart și a sustras din interior un telefon mobil. Imediat, s-au urcat în mașina care îi aștepta în imediata apropiere pentru a părăsi zona”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB), remis miercuri MEDIAFAX.
Când cei trei și-au dat seama că au fost observați de polițiști, au încercat să fugă, dar au fost prinși. În timpul urmăririi, un agent de poliție a tras un foc de armă în plan vertical, după efectuarea somațiilor legale, fără a răni pe cineva.
Asupra celor trei au fost descoperite și două telecomenzi pentru bruierea sistemelor de închidere centralizate ale autovehiculelor. A fost recuperat și telefonul furat și înapoiat.
Bărbații de 22 și respectiv 32 de ani erau cercetați și în altă cauză, respectiv o tentativă de furt de componente auto.
Toți trei sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, respectiv complicitate la furt calificat, în stare de reținere, urmând a fi prezentați magistraților.