Trei bărbați, între care un funcționar public cu statut special, arestați pentru proxenetism
Trei bărbați din Iași, între care un funcționar public cu statut special, acuzați că, în perioada 2011 – 2013, au exploatat sexual mai multe tinere, au fost arestați preventiv, în urma mai multor percheziții.
Potrivit unui comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași și polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate au făcut, marți, trei percheziții domiciliare în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.
În cauză există suspiciunea că, în perioada 2011 – 2013, trei bărbați au recrutat, cazat și exploatat sexual în municipiul Iași mai multe tinere, între care și minore.
Cei trei postau anunțuri pe site-uri de internet pentru adulți, racolând astfel clienți. Banii obținuți prin exploatarea sexuală a tinerelor erau păstrați de cei trei bărbați.
Potrivit sursei citate, unul dintre cei trei inculpați este funcționar public cu statut special și, deși știa că persoanele exploatate de ceilalți doi inculpați sunt victime ale abuzului fizic și sexual, nu a acționat conform legii deși avea obligația de a o face.
Procurorii DIICOT au dispus reținerea celor trei bărbați, iar în 6 noiembrie Curtea de Apel Iași a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele inculpaților.